Other books that might interest you

• 

  BrandJocul antreprenorial la alt...

  Simona Gabriela Buzatu

  • 0
  • 0
  • 0

  “Brand. Jocul antreprenorial la alt nivel. Teorie si practica in marketing” a fost scrisa din necesitate, fiind primul ghid complet in limba romana despre branding, dedicat antreprenorilor romani si pasionatilor de marketing de pretutindeni. Informatiile prezentate in acest ghid nu au fost pentru mult timp accesibile publicului larg, insa acum ele sunt si pot fi puse in aplicare, indiferent de marimea financiara a companiei tale. 
  Cartea trateaza, in 17 capitole, subiectul brandului de la A-Z, pornind de la: istoria brandului, cum functioneaza brandul, exemple locale si globale de brand, strategii de pozitionare de brand si modul in care poate fi folosit in prezent. Fiecare dintre capitole abordeaza cate un aspect important despre branding si rebranding local si international. 
  Varianta audiobook “BRAND.Jocul antreprenorial la alt nivel” a fost realizata in studiourile Magic Ads din Bucuresti, unde impreuna cu Gabriel Gurita au fost narate cele 17 capitole, in total 3 ore de auditie. 
  CUPRINS AUDIOBOOK: Brand.Jocul antreprenorial la alt nivel, Teorie si practica in marketing, de Simona Gabriela Buzatu – editie 2022 
  Capitolul 01: România 
  Capitolul 02: Introducere în branding 
  Capitolul 03: Cele 3 strategii esentiale 
  Capitolul 04: Strategia de brand 
  Capitolul 05: Strategia de afacere si cea militara 
  Capitolul 06: Pozitionarea de brand 
  Capitolul 07: Strategii suplimentare de pozitionare 
  Capitolul 08: Psihologia consumatorilor 
  Capitolul 09: Personalitatea de brand 
  Capitolul 10: Arhetipuri de brand 
  Capitolul 11: Arhitectura de brand 
  Capitolul 12: Alinierea de brand 
  Capitolul 13: Parteneriate de brand 
  Capitolul 14: Branding multisenzorial 
  Capitolul 15: Procesul de rebranding 
  Capitolul 16: Cei 10 factori care ofera putere brandului 
  Capitolul 17: Povesti de brand

  Show book

• 

  Art Nouveau

  Jean Lahor

  • 0
  • 0
  • 0

  Art Nouveau e un stil decorativ şi arhitectural care s-a dezvoltat între anii 1880 şi 1890 în vestul Europei. Apărut ca o reacţie la revoluţia industrială şi la vidul de creaţie, stilul Art Nouveau s-a aflat în centrul renaşterii din artele decorative. Obiectivul principal al mişcării a fost crearea unei noi estetici, prin întoarcerea la studiul subiectelor naturale. Pentru realizarea acestui scop, artişti ca Gustav Klimt, Koloman Moser, Antoni Gaudi, Jan Toorop şi William Morris au susţinut inovaţiile în tehnica artistică şi înnoirea formelor. După triumful de la Expoziţia Universală de la Paris din 1900, stilul a continuat să inspire mulţi artişti. Stilul Art Deco, succesorul stilului Art Nouveau, a apărut după cel de-al Doilea Război Mondial.

  Show book

• 

  Frida Kahlo și opere de artă

  Gerry Souter

  • 0
  • 0
  • 0

  În spatele portretelor Fridei Kahlo se află povestea vieții și a operei sale. Tocmai această combinație este cea care îl atrage pe cititor. Opera Fridei este o înregistrare a vieții sale și rareori putem afla atât de multe despre un artist din ceea ce înregistrează în interiorul ramei. Frida Kahlo este cu adevărat cadoul Mexicului pentru istoria artei. Avea doar optsprezece ani când un teribil accident de autobuz i-a schimbat viața pentru totdeauna, lăsând-o handicapată și împovărată de dureri fizice constante. Dar caracterul ei exploziv, determinarea brută și munca asiduă au contribuit la formarea talentului ei artistic. Și, deși era un afemeiat obsesiv, marele pictor Diego Rivera i-a fost alături. L-a cucerit cu farmecul, talentul și inteligența ei, iar Kahlo a învățat să se sprijine pe succesul tovarășului ei pentru a explora lumea, creându-și astfel propria moștenire, în timp ce se vedea înconjurată de un grup de prieteni foarte apropiați. Viața ei personală a fost tumultoasă, deoarece și-a lăsat frecvent relația cu Diego deoparte, în timp ce își cultiva propriile relații bisexuale. În ciuda acestui fapt, Frida și Diego au reușit să își salveze relația lor distrusă. Povestea și picturile pe care Frida ni le-a lăsat ne arată o relatare curajoasă a unei femei aflate în mod constant în căutarea descoperirii de sine.

  Show book

• 

  Michelangelo și opere de artă

  Eugène Müntz

  • 0
  • 0
  • 0

  Michelangelo, ca și Leonardo, a fost un om cu multe talente; sculptor, arhitect, pictor și poet, el a realizat apoteoza mișcării musculare, care pentru el era manifestarea fizică a pasiunii. Și-a modelat arta desenului, a îndoit-o, a răsucit-o și a întins-o până la limitele extreme ale posibilităților. Nu există peisaje în pictura lui Michelangelo. Toate emoțiile, toate pasiunile, toate gândurile umanității erau personificate în ochii lui în trupurile goale ale bărbaților și femeilor. Rareori își concepea formele umane în atitudini de imobilitate sau de repaus. Michelangelo a devenit pictor pentru a putea exprima într-un material mai maleabil ceea ce simțea sufletul său titanesc, ceea ce imaginația sa de sculptor vedea, dar ceea ce sculptura îi refuza. Astfel, acest admirabil sculptor a devenit creatorul, la Vatican, al celui mai liric și epic decor văzut vreodată: Capela Sixtină. Profuzia invenției sale este răspândită pe această vastă suprafață de peste 900 de metri pătrați. Există 343 de figuri principale de o varietate prodigioasă de expresie, multe de dimensiuni colosale, la care se adaugă un număr mare de figuri secundare introduse pentru efect decorativ. Creatorul acestui vast proiect avea doar treizeci și patru de ani când și-a început lucrarea. Michelangelo ne obligă să ne extindem concepția despre frumos. Pentru greci, era vorba de perfecțiunea fizică; dar lui Michelangelo nu-i păsa prea mult de frumusețea fizică, cu excepția câtorva cazuri, cum ar fi pictura lui Adam de pe tavanul Sixtinei și sculpturile sale din Pietà. Deși stăpân pe anatomie și pe legile compoziției, a îndrăznit să le ignore pe amândouă, dacă era necesar pentru a-și exprima concepția: să exagereze mușchii figurilor sale și chiar să le pună în poziții pe care corpul uman nu și le putea asuma în mod natural. În ultima sa pictură, Judecata de Apoi de pe peretele din capătul Sistinei, și-a revărsat sufletul ca un torent. Michelangelo a fost primul care a făcut ca forma umană să exprime o varietate de emoții. În mâinile sale, emoția a devenit un instrument pe care a cântat, extrăgând teme și armonii de o varietate infinită. Figurile sale ne poartă imaginația mult dincolo de semnificația personală a numelor care le sunt atașate.

  Show book

• 

  Michelangelo

  Eugène Müntz

  • 0
  • 0
  • 0

  Michelangelo a devenit pictor pentru a putea exprima într-un material mai maleabil ceea ce simțea sufletul său titanesc, ceea ce imaginația sa de sculptor vedea, dar ceea ce sculptura îi refuza. Astfel, acest admirabil sculptor a devenit creatorul, la Vatican, al celui mai liric și epic decor văzut vreodată: Capela Sixtină. Profuzia invenției sale este răspândită pe această vastă suprafață de peste 900 de metri pătrați. Există 343 de figuri principale de o varietate prodigioasă de expresie, multe de dimensiuni colosale, la care se adaugă un număr mare de figuri secundare introduse pentru efect decorativ. Creatorul acestui vast proiect avea doar treizeci și patru de ani când și-a început lucrarea. Michelangelo ne obligă să ne extindem concepția despre frumos. Pentru greci, era vorba de perfecțiunea fizică; dar lui Michelangelo nu-i păsa prea mult de frumusețea fizică, cu excepția câtorva cazuri, cum ar fi pictura lui Adam de pe tavanul Sixtinei și sculpturile sale din Pietà. Deși stăpân pe anatomie și pe legile compoziției, a îndrăznit să le ignore pe amândouă, dacă era necesar pentru a-și exprima concepția: să exagereze mușchii figurilor sale și chiar să le pună în poziții pe care corpul uman nu și le putea asuma în mod natural. În ultima sa pictură, Judecata de Apoi de pe peretele din capătul Sistinei, și-a revărsat sufletul ca un torent. Michelangelo a fost primul care a făcut ca forma umană să exprime o varietate de emoții. În mâinile sale, emoția a devenit un instrument pe care a cântat, extrăgând teme și armonii de o varietate infinită. Figurile sale ne poartă imaginația mult dincolo de semnificația personală a numelor care le sunt atașate.

  Show book

• 

  Leonardo da Vinci și opere de artă

  Gabriel Séailles

  • 0
  • 0
  • 0

  Leonardo și-a petrecut primii ani de viață la Florența, maturitatea la Milano, iar ultimii trei ani de viață în Franța. Profesorul lui Leonardo a fost Verrocchio. Mai întâi a fost orfevru, apoi pictor și sculptor: ca pictor, reprezentant al școlii foarte științifice de desen; mai celebru ca sculptor, fiind creatorul statuii Colleoni de la Veneția, Leonardo a fost un om cu o atracție fizică izbitoare, cu un mare farmec al manierelor și al conversației și cu realizări mentale. Avea o bună pregătire în științele și matematica vremii, precum și un muzician talentat. Abilitățile sale de desenator erau extraordinare, lucru demonstrat de numeroasele sale desene, precum și de cele relativ puține picturi. Îndemânarea sa manuală este pusă în slujba celei mai minuțioase observații și cercetări analitice asupra caracterului și structurii formei. Leonardo este primul în date dintre marii oameni care au avut dorința de a crea într-un tablou un fel de unitate mistică realizată prin fuziunea dintre materie și spirit. Acum, după ce primitivii își încheiaseră experimentele, neîncetat urmărite timp de două secole, prin cucerirea metodelor de pictură, el a putut pronunța cuvintele care au servit drept parolă pentru toți artiștii de mai târziu demni de acest nume: pictura este un lucru spiritual, cosa mentale. El a desăvârșit arta desenului florentin, aplicând la modelarea prin lumină și umbră, o subtilitate tăioasă pe care predecesorii săi nu o folosiseră decât pentru a da o mai mare precizie contururilor lor. Această minunată măiestrie a desenului, această modelare și acest clar-obscur nu a folosit-o doar pentru a picta aspectul exterior al corpului, ci, așa cum nimeni înainte de el nu o făcuse, pentru a reflecta asupra lui misterul vieții interioare. În Mona Lisa și în celelalte capodopere ale sale, el a folosit chiar și peisajul nu doar ca un decor mai mult sau mai puțin pitoresc, ci ca un fel de ecou al vieții interioare și ca element al unei armonii perfecte. Bazându-se pe legile încă destul de noi ale perspectivei, acest doctor al înțelepciunii scolastice, care a fost în același timp un inițiator al gândirii moderne, a înlocuit maniera discursivă a primitivilor cu principiul concentrării, care stă la baza artei clasice. Tabloul nu ne mai este prezentat ca un agregat aproape întâmplător de detalii și episoade. Este un organism în care toate elementele, liniile și culorile, umbrele și luminile, compun un traiect subtil care converge spre un centru spiritual, senzorial. Leonardo nu s-a ocupat de semnificația exterioară a obiectelor, ci de semnificația lor interioară și spirituală.

  Show book