Other books that might interest you

• 

  Art Nouveau

  Jean Lahor

  • 0
  • 0
  • 0

  Art Nouveau e un stil decorativ şi arhitectural care s-a dezvoltat între anii 1880 şi 1890 în vestul Europei. Apărut ca o reacţie la revoluţia industrială şi la vidul de creaţie, stilul Art Nouveau s-a aflat în centrul renaşterii din artele decorative. Obiectivul principal al mişcării a fost crearea unei noi estetici, prin întoarcerea la studiul subiectelor naturale. Pentru realizarea acestui scop, artişti ca Gustav Klimt, Koloman Moser, Antoni Gaudi, Jan Toorop şi William Morris au susţinut inovaţiile în tehnica artistică şi înnoirea formelor. După triumful de la Expoziţia Universală de la Paris din 1900, stilul a continuat să inspire mulţi artişti. Stilul Art Deco, succesorul stilului Art Nouveau, a apărut după cel de-al Doilea Război Mondial.

  Show book

• 

  Istoria Artei Volumul 2 - Artă...

  Elie Faure

  • 0
  • 0
  • 0

  În acest volum captivant, Élie Faure explorează arta medievală ca pe o explozie de viață spirituală și senzuală, născută din ciocnirea dintre religiile etice și instinctele umane. De la panteismul indian la templele khmere, de la seninătatea chineză la dinamismul japonez, trecând prin mozaicurile bizantine, arabescurile islamice și catedralele gotice franceze, Faure dezvăluie modul în care arta a depășit dogmele și suferințele pentru a celebra armonia universală.   
  Faure îmbină istoria, filosofia și poezia, analizând sculptura, arhitectura și pictura ca imnuri dedicate libertății complexe a popoarelor. Din pădurile de piatră ale Indiei până la bolțile sonore ale catedralei din Amiens, descoperiți un tablou global în care arta sfidează moartea și dă rod viitorului. O călătorie erudită și fascinantă, ideală pentru iubitorii de artă, istorie și spiritualitate. Ascultați și simțiți vibrația sufletului medieval!

  Show book

• 

  Paul Gauguin și opere de artă

  Jp. A. Calosse

  • 0
  • 0
  • 0

  Paul Gauguin a fost mai întâi marinar, apoi agent de bursă de succes la Paris. În 1874 a început să picteze la sfârșit de săptămână ca pictor de duminică. Nouă ani mai târziu, după o prăbușire a pieței bursiere, s-a simțit încrezător în capacitatea sa de a-și asigura traiul pentru familia sa prin pictură și și-a dat demisia și a luat pensula de pictor cu normă întreagă. Urmând exemplul lui Cézanne, Gauguin a pictat naturi statice încă de la începutul carierei sale artistice. El a deținut chiar și o natură moartă de Cézanne, care este prezentată în tabloul lui Gauguin Portretul lui Marie Lagadu. Anul 1891 a fost crucial pentru Gauguin. În acel an a părăsit Franța pentru Tahiti, unde a rămas până în 1893. Acest sejur în Tahiti i-a determinat viața și cariera viitoare, căci în 1895, după un sejur în Franța, s-a întors definitiv acolo. În Tahiti, Gauguin a descoperit arta primitivă, cu formele sale plate și culorile sale violente, aparținând unei naturi neîmblânzite. Cu o sinceritate absolută, el le-a transferat pe pânzele sale. Tablourile sale de atunci încolo reflectă acest stil: o simplificare radicală a desenului; culori strălucitoare, pure, luminoase; o compoziție de tip ornamental și o planeitate deliberată a planurilor. Gauguin a numit acest stil "simbolism sintetic".

  Show book

• 

  1000 de sculpturi ale unor...

  Patrick Baude, Joseph Manca,...

  • 0
  • 0
  • 0

  Această colecţie de sculpturi, ce cuprinde perioada dintre Antichitate şi secolul XX, oferă o viziune originală asupra artei occidentale. Se găsesc aici atât cele mai armonioase şi senzuale capodopere, cât şi cele mai provocatoare şi minimaliste sculpturi. Sculptura dă formă lumii şi conceptului nostru de frumuseţe, lăsând în urma ei siluete eterne şi creând altele noi şi suprinzătoare. Aceste capodopere sunt oglinzile epocii lor, ale artiştilor şi publicului de atunci, iar prin această colecţie de sculpturi nu avem contact doar cu istoria artei, ci cu Istoria însăşi. De la cele mai apreciate idealuri ale frumuseţii, până la cele mai controversate creaţii, 1000 de sculpturi ale unor artişti de geniu oferă o viziune cuprinzătoare asupra sculpturii occidentale. Cu referinţe numeroase, biografii ale marilor artişti şi comentarii ale capodoperelor, această carte îi dă ocazia cititorului să redescopere moştenirea artistică a lumii occidentale, fiind în acelaşi timp un ghid perfect pentru studenţii la arte plastice şi iubitorii sculpturii.

  Show book

• 

  Michelangelo

  Eugène Müntz

  • 0
  • 0
  • 0

  Michelangelo a devenit pictor pentru a putea exprima într-un material mai maleabil ceea ce simțea sufletul său titanesc, ceea ce imaginația sa de sculptor vedea, dar ceea ce sculptura îi refuza. Astfel, acest admirabil sculptor a devenit creatorul, la Vatican, al celui mai liric și epic decor văzut vreodată: Capela Sixtină. Profuzia invenției sale este răspândită pe această vastă suprafață de peste 900 de metri pătrați. Există 343 de figuri principale de o varietate prodigioasă de expresie, multe de dimensiuni colosale, la care se adaugă un număr mare de figuri secundare introduse pentru efect decorativ. Creatorul acestui vast proiect avea doar treizeci și patru de ani când și-a început lucrarea. Michelangelo ne obligă să ne extindem concepția despre frumos. Pentru greci, era vorba de perfecțiunea fizică; dar lui Michelangelo nu-i păsa prea mult de frumusețea fizică, cu excepția câtorva cazuri, cum ar fi pictura lui Adam de pe tavanul Sixtinei și sculpturile sale din Pietà. Deși stăpân pe anatomie și pe legile compoziției, a îndrăznit să le ignore pe amândouă, dacă era necesar pentru a-și exprima concepția: să exagereze mușchii figurilor sale și chiar să le pună în poziții pe care corpul uman nu și le putea asuma în mod natural. În ultima sa pictură, Judecata de Apoi de pe peretele din capătul Sistinei, și-a revărsat sufletul ca un torent. Michelangelo a fost primul care a făcut ca forma umană să exprime o varietate de emoții. În mâinile sale, emoția a devenit un instrument pe care a cântat, extrăgând teme și armonii de o varietate infinită. Figurile sale ne poartă imaginația mult dincolo de semnificația personală a numelor care le sunt atașate.

  Show book

• 

  Botticelli

  Victoria Charles

  • 0
  • 0
  • 0

  Botticelli este un pictor nu de fapte, ci de idei, iar tablourile sale nu sunt atât o reprezentare a unor obiecte, cât un model de forme. De asemenea, coloritul său nu este bogat și realist; acesta este subordonat formei și, adesea, este mai degrabă o nuanță decât o culoare reală. De fapt, el era interesat mai degrabă de posibilitățile abstracte ale artei sale decât de cele concrete. De exemplu, compozițiile sale, după cum tocmai s-a spus, sunt un model de forme; figurile sale nu ocupă de fapt locuri bine definite într-o zonă bine definită a spațiului; ele nu ne atrag prin sugestia lor de volum, ci ca forme de formă, sugerând mai degrabă un model plat de decor. În consecință, liniile care înconjoară figurile sunt alese cu intenția principală de a fi decorative.
      S-a spus că Botticelli, "deși a fost unul dintre cei mai răi anatomiști, a fost unul dintre cei mai mari desenatori ai Renașterii". Ca exemplu de anatomie falsă, putem remarca modul imposibil în care capul Madonnei este atașat de gât, iar în tablourile lui Botticelli pot fi găsite și alte exemple de articulații defectuoase și forme incorecte ale membrelor. Cu toate acestea, el este recunoscut ca fiind unul dintre cei mai mari desenatori: a dat "liniei" nu numai frumusețe intrinsecă, ci și semnificație. În limbaj matematic, el a rezolvat mișcarea figurii în factorii săi, în formele sale cele mai simple de expresie, și apoi a combinat aceste forme diferite într-un model care, prin liniile sale ritmice și armonioase, produce un efect asupra imaginației noastre, care corespunde sentimentelor de poezie gravă și tandră care îl umpleau pe artistul însuși.
      Această putere de a face ca fiecare linie să conteze atât prin semnificație, cât și prin frumusețe, îi distinge pe marii maeștri desenatori de marea majoritate a artiștilor care au folosit linia în principal ca un mijloc necesar pentru a reprezenta obiecte concrete.

  Show book