Join us on a literary world trip!
Add this book to bookshelf
Grey
Write a new comment Default profile 50px
Grey
Subscribe to read the full book or read the first pages for free!
All characters reduced
Fotografia Digitală - Perfecțiunea Pixelului: O Călătorie Prin Obiectivul Magiei Digitale - cover

Fotografia Digitală - Perfecțiunea Pixelului: O Călătorie Prin Obiectivul Magiei Digitale

Owen Jones

Translator Alexandru Petroi

Publisher: Tektime

  • 0
  • 0
  • 0

Summary

Sper că veți porni într-o călătorie antrenantă prin obiectiv cu ”Fotografia digitală”. În acest ghid dinamic, lumea pixelilor și a creativității se contopesc pentru a desluși secretele surprinderii și realizării unor imagini uimitoare. Fie că sunteți un novice în căutarea unei baze solide sau un fotograf experimentat care tânjește după cunoștințe avansate, această carte vă servește drept busolă în peisajul în continuă evoluție al imaginii digitale. Explorați nuanțele de compoziție, iluminare și postprocesare, pe măsură ce demistificăm arta și știința din spatele fotografiilor captivante. De la elementele de bază ale setărilor aparatului foto până la complexitatea tehnicilor avansate, ”Fotografia digitală” este concepută pentru a vă oferi cunoștințele și abilitățile necesare pentru a transforma momentele în povești vizuale veșnice. Alăturați-vă nouă în această explorare captivantă în care tehnologia întâlnește arta, pixelii se transformă în narațiuni și fiecare clic este o oportunitate de a crea magie prin prisma obiectivului. Să înceapă călătoria - în care fiecare imagine are o poveste și fiecare poveste așteaptă să fie spusă.
Available since: 03/27/2024.
Print length: 109 pages.

Other books that might interest you

  • Paul Cézanne și opere de artă - cover

    Paul Cézanne și opere de artă

    Natalia Brodskaya

    • 0
    • 0
    • 0
    De la moartea sa, în urmă cu 100 de ani, Cézanne a devenit cel mai faimos pictor al secolului al XIX-lea. S-a născut la Aix-en-Provence în 1839, iar cea mai fericită perioadă a vieții sale a fost prima tinerețe petrecută în Provence, în compania unui alt italian, Emile Zolá. Urmând exemplul lui Zolá, Cézanne a plecat la Paris în al douăzeci și unulea an. 
        În timpul războiului franco-prusac a dezertat din armată, împărțindu-și timpul între pictura în aer liber și atelier. I-a spus lui Vollard, un negustor de artă: "Sunt doar un pictor. Spiritul parizian îmi dă dureri. Să pictez nuduri pe malul Arcului [un râu de lângă Aix] este tot ceea ce îmi pot dori". Încurajat de Renoir, unul dintre primii care l-a apreciat, a expus alături de impresioniști în 1874 și în 1877. A fost primit cu batjocură, ceea ce l-a rănit profund.
         Ambiția lui Cézanne, după propriile sale cuvinte, era "să facă din impresionism ceva la fel de solid și durabil ca picturile din muzee". Scopul său era să realizeze monumentalul într-un limbaj modern, cu tonuri strălucitoare și vibrante. Cézanne dorea să păstreze culoarea naturală a unui obiect și să o armonizeze cu diferitele influențe de lumină și umbră care încearcă să o distrugă; să elaboreze o scară de tonuri care să exprime masa și caracterul formei.
         Lui Cézanne îi plăcea să picteze fructe, deoarece îi permiteau să aibă modele ascultătoare, iar el era un muncitor lent. El nu intenționa să copieze pur și simplu un măr. A păstrat culoarea dominantă și caracterul fructului, dar a accentuat atracția emoțională a formei printr-o schemă de tonuri bogate și concordante. În picturile sale de natură moartă, este un maestru. Compozițiile sale de fructe și legume sunt cu adevărat dramatice; au greutatea, noblețea și stilul unor forme nemuritoare. Niciun alt pictor nu a adus vreodată unui măr roșu o convingere atât de aprinsă, o simpatie atât de autentic spirituală sau o observație atât de îndelungată. Niciun alt pictor de aceeași abilitate nu a rezervat vreodată naturii statice cele mai puternice impulsuri ale sale. Cézanne a redat picturii preeminența cunoașterii, calitatea cea mai esențială pentru orice efort creator.
        Moartea tatălui său, în 1886, a făcut din el un om bogat, dar nu și-a schimbat cu nimic modul de viață abstinent. La scurt timp după aceea, Cézanne s-a retras definitiv pe domeniul său din Provence. A fost, probabil, cel mai singuratic dintre pictorii vremii sale. Uneori îl ataca o melancolie ciudată, o neagră disperare. A devenit din ce în ce mai sălbatic și mai exigent, distrugând pânze, aruncându-le din atelierul său în copaci, abandonându-le pe câmp și dându-le fiului său pentru a le tăia în puzzle-uri sau oamenilor din Aix.
         La începutul secolului, când Vollard a sosit în Provence cu intenția de a cumpăra pe bază de speculă toate Cézannes-urile pe care le putea lua, țăranii, auzind că un nebun din Paris dădea de fapt bani pe pânze vechi, au produs din hambare un număr considerabil de naturi moarte și peisaje. Bătrânul maestru din Aix a fost copleșit de bucurie, dar recunoașterea a venit prea târziu. În 1906 a murit din cauza unei febre contractate în timp ce picta pe o ploaie torențială.
    Show book
  • Michelangelo și opere de artă - cover

    Michelangelo și opere de artă

    Eugène Müntz

    • 0
    • 0
    • 0
    Michelangelo, ca și Leonardo, a fost un om cu multe talente; sculptor, arhitect, pictor și poet, el a realizat apoteoza mișcării musculare, care pentru el era manifestarea fizică a pasiunii. Și-a modelat arta desenului, a îndoit-o, a răsucit-o și a întins-o până la limitele extreme ale posibilităților. Nu există peisaje în pictura lui Michelangelo. Toate emoțiile, toate pasiunile, toate gândurile umanității erau personificate în ochii lui în trupurile goale ale bărbaților și femeilor. Rareori își concepea formele umane în atitudini de imobilitate sau de repaus. Michelangelo a devenit pictor pentru a putea exprima într-un material mai maleabil ceea ce simțea sufletul său titanesc, ceea ce imaginația sa de sculptor vedea, dar ceea ce sculptura îi refuza. Astfel, acest admirabil sculptor a devenit creatorul, la Vatican, al celui mai liric și epic decor văzut vreodată: Capela Sixtină. Profuzia invenției sale este răspândită pe această vastă suprafață de peste 900 de metri pătrați. Există 343 de figuri principale de o varietate prodigioasă de expresie, multe de dimensiuni colosale, la care se adaugă un număr mare de figuri secundare introduse pentru efect decorativ. Creatorul acestui vast proiect avea doar treizeci și patru de ani când și-a început lucrarea. Michelangelo ne obligă să ne extindem concepția despre frumos. Pentru greci, era vorba de perfecțiunea fizică; dar lui Michelangelo nu-i păsa prea mult de frumusețea fizică, cu excepția câtorva cazuri, cum ar fi pictura lui Adam de pe tavanul Sixtinei și sculpturile sale din Pietà. Deși stăpân pe anatomie și pe legile compoziției, a îndrăznit să le ignore pe amândouă, dacă era necesar pentru a-și exprima concepția: să exagereze mușchii figurilor sale și chiar să le pună în poziții pe care corpul uman nu și le putea asuma în mod natural. În ultima sa pictură, Judecata de Apoi de pe peretele din capătul Sistinei, și-a revărsat sufletul ca un torent. Michelangelo a fost primul care a făcut ca forma umană să exprime o varietate de emoții. În mâinile sale, emoția a devenit un instrument pe care a cântat, extrăgând teme și armonii de o varietate infinită. Figurile sale ne poartă imaginația mult dincolo de semnificația personală a numelor care le sunt atașate.
    Show book
  • Expresionismul - cover

    Expresionismul

    Ashley Bassie

    • 0
    • 0
    • 0
    Max Beckmann, Otto Dix, George Grosz, Emil Nolde, E.L. Kirchner, Paul Klee, Franz Marc dar şi austriecii Oskar Kokoschka şi Egon Schiele se numără printre artiştii individualişti întrun înalt grad ai generaţiei care a contribuit la mişcarea vivace şi deseori controversată a Expresionismului din Germania şi Austria începutului de secol XX. Această carte vi-i prezintă pe aceşti artişti şi lucrările lor. Autorul, istoricul de artă Ashley Bassie, explică modul în care arta expresionistă a deschis drumul spre considerarea temelor psihologice, emoţionale şi sociale ale începutului de secol XX într-un alt fel, nou, intens şi evocativ. Volumul tratează dezvoltarea Expresionismului şi cuvintele sale cheie, subliniind factorul imagine, deseori intens subiectiv şi aspiraţiile şi conflictele din care a rezultat acesta, concentrându-se în acelaşi timp cu exactitate asupra artiştilor curentului.
    Show book
  • Fotografia erotică 120 ilustraţii - cover

    Fotografia erotică 120 ilustraţii

    Alexandre Dupouy

    • 0
    • 0
    • 0
    Arta fotografică erotică și-a pierdut mult din sufletul său rafinat de când Playboy și alte reviste pentru fete au reîmpachetat corpul uman pentru consumul de masă. La fel ca multe dintre pictură, sculptură și gravură, încă de la începuturile sale, fotografia a fost, de asemenea, în slujba erotismului. Această colecție prezintă fotografii erotice de la începuturile fotografiei până în anii de dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial. Ea explorează evoluția genului și originile sale în Franța, precum și parcursul său de la neîncrederea publicului la publicul larg de care se bucură astăzi.
    Show book
  • Botticelli - cover

    Botticelli

    Victoria Charles

    • 0
    • 0
    • 0
    Botticelli este un pictor nu de fapte, ci de idei, iar tablourile sale nu sunt atât o reprezentare a unor obiecte, cât un model de forme. De asemenea, coloritul său nu este bogat și realist; acesta este subordonat formei și, adesea, este mai degrabă o nuanță decât o culoare reală. De fapt, el era interesat mai degrabă de posibilitățile abstracte ale artei sale decât de cele concrete. De exemplu, compozițiile sale, după cum tocmai s-a spus, sunt un model de forme; figurile sale nu ocupă de fapt locuri bine definite într-o zonă bine definită a spațiului; ele nu ne atrag prin sugestia lor de volum, ci ca forme de formă, sugerând mai degrabă un model plat de decor. În consecință, liniile care înconjoară figurile sunt alese cu intenția principală de a fi decorative.
        S-a spus că Botticelli, "deși a fost unul dintre cei mai răi anatomiști, a fost unul dintre cei mai mari desenatori ai Renașterii". Ca exemplu de anatomie falsă, putem remarca modul imposibil în care capul Madonnei este atașat de gât, iar în tablourile lui Botticelli pot fi găsite și alte exemple de articulații defectuoase și forme incorecte ale membrelor. Cu toate acestea, el este recunoscut ca fiind unul dintre cei mai mari desenatori: a dat "liniei" nu numai frumusețe intrinsecă, ci și semnificație. În limbaj matematic, el a rezolvat mișcarea figurii în factorii săi, în formele sale cele mai simple de expresie, și apoi a combinat aceste forme diferite într-un model care, prin liniile sale ritmice și armonioase, produce un efect asupra imaginației noastre, care corespunde sentimentelor de poezie gravă și tandră care îl umpleau pe artistul însuși.
        Această putere de a face ca fiecare linie să conteze atât prin semnificație, cât și prin frumusețe, îi distinge pe marii maeștri desenatori de marea majoritate a artiștilor care au folosit linia în principal ca un mijloc necesar pentru a reprezenta obiecte concrete.
    Show book
  • Leonardo da Vinci și opere de artă - cover

    Leonardo da Vinci și opere de artă

    Gabriel Séailles

    • 0
    • 0
    • 0
    Leonardo și-a petrecut primii ani de viață la Florența, maturitatea la Milano, iar ultimii trei ani de viață în Franța. Profesorul lui Leonardo a fost Verrocchio. Mai întâi a fost orfevru, apoi pictor și sculptor: ca pictor, reprezentant al școlii foarte științifice de desen; mai celebru ca sculptor, fiind creatorul statuii Colleoni de la Veneția, Leonardo a fost un om cu o atracție fizică izbitoare, cu un mare farmec al manierelor și al conversației și cu realizări mentale. Avea o bună pregătire în științele și matematica vremii, precum și un muzician talentat. Abilitățile sale de desenator erau extraordinare, lucru demonstrat de numeroasele sale desene, precum și de cele relativ puține picturi. Îndemânarea sa manuală este pusă în slujba celei mai minuțioase observații și cercetări analitice asupra caracterului și structurii formei. Leonardo este primul în date dintre marii oameni care au avut dorința de a crea într-un tablou un fel de unitate mistică realizată prin fuziunea dintre materie și spirit. Acum, după ce primitivii își încheiaseră experimentele, neîncetat urmărite timp de două secole, prin cucerirea metodelor de pictură, el a putut pronunța cuvintele care au servit drept parolă pentru toți artiștii de mai târziu demni de acest nume: pictura este un lucru spiritual, cosa mentale. El a desăvârșit arta desenului florentin, aplicând la modelarea prin lumină și umbră, o subtilitate tăioasă pe care predecesorii săi nu o folosiseră decât pentru a da o mai mare precizie contururilor lor. Această minunată măiestrie a desenului, această modelare și acest clar-obscur nu a folosit-o doar pentru a picta aspectul exterior al corpului, ci, așa cum nimeni înainte de el nu o făcuse, pentru a reflecta asupra lui misterul vieții interioare. În Mona Lisa și în celelalte capodopere ale sale, el a folosit chiar și peisajul nu doar ca un decor mai mult sau mai puțin pitoresc, ci ca un fel de ecou al vieții interioare și ca element al unei armonii perfecte. Bazându-se pe legile încă destul de noi ale perspectivei, acest doctor al înțelepciunii scolastice, care a fost în același timp un inițiator al gândirii moderne, a înlocuit maniera discursivă a primitivilor cu principiul concentrării, care stă la baza artei clasice. Tabloul nu ne mai este prezentat ca un agregat aproape întâmplător de detalii și episoade. Este un organism în care toate elementele, liniile și culorile, umbrele și luminile, compun un traiect subtil care converge spre un centru spiritual, senzorial. Leonardo nu s-a ocupat de semnificația exterioară a obiectelor, ci de semnificația lor interioară și spirituală.
    Show book