Paul Cézanne și opere de artă
Natalia Brodskaya
De la moartea sa, în urmă cu 100 de ani, Cézanne a devenit cel mai faimos pictor al secolului al XIX-lea. S-a născut la Aix-en-Provence în 1839, iar cea mai fericită perioadă a vieții sale a fost prima tinerețe petrecută în Provence, în compania unui alt italian, Emile Zolá. Urmând exemplul lui Zolá, Cézanne a plecat la Paris în al douăzeci și unulea an.
În timpul războiului franco-prusac a dezertat din armată, împărțindu-și timpul între pictura în aer liber și atelier. I-a spus lui Vollard, un negustor de artă: "Sunt doar un pictor. Spiritul parizian îmi dă dureri. Să pictez nuduri pe malul Arcului [un râu de lângă Aix] este tot ceea ce îmi pot dori". Încurajat de Renoir, unul dintre primii care l-a apreciat, a expus alături de impresioniști în 1874 și în 1877. A fost primit cu batjocură, ceea ce l-a rănit profund.
Ambiția lui Cézanne, după propriile sale cuvinte, era "să facă din impresionism ceva la fel de solid și durabil ca picturile din muzee". Scopul său era să realizeze monumentalul într-un limbaj modern, cu tonuri strălucitoare și vibrante. Cézanne dorea să păstreze culoarea naturală a unui obiect și să o armonizeze cu diferitele influențe de lumină și umbră care încearcă să o distrugă; să elaboreze o scară de tonuri care să exprime masa și caracterul formei.
Lui Cézanne îi plăcea să picteze fructe, deoarece îi permiteau să aibă modele ascultătoare, iar el era un muncitor lent. El nu intenționa să copieze pur și simplu un măr. A păstrat culoarea dominantă și caracterul fructului, dar a accentuat atracția emoțională a formei printr-o schemă de tonuri bogate și concordante. În picturile sale de natură moartă, este un maestru. Compozițiile sale de fructe și legume sunt cu adevărat dramatice; au greutatea, noblețea și stilul unor forme nemuritoare. Niciun alt pictor nu a adus vreodată unui măr roșu o convingere atât de aprinsă, o simpatie atât de autentic spirituală sau o observație atât de îndelungată. Niciun alt pictor de aceeași abilitate nu a rezervat vreodată naturii statice cele mai puternice impulsuri ale sale. Cézanne a redat picturii preeminența cunoașterii, calitatea cea mai esențială pentru orice efort creator.
Moartea tatălui său, în 1886, a făcut din el un om bogat, dar nu și-a schimbat cu nimic modul de viață abstinent. La scurt timp după aceea, Cézanne s-a retras definitiv pe domeniul său din Provence. A fost, probabil, cel mai singuratic dintre pictorii vremii sale. Uneori îl ataca o melancolie ciudată, o neagră disperare. A devenit din ce în ce mai sălbatic și mai exigent, distrugând pânze, aruncându-le din atelierul său în copaci, abandonându-le pe câmp și dându-le fiului său pentru a le tăia în puzzle-uri sau oamenilor din Aix.
La începutul secolului, când Vollard a sosit în Provence cu intenția de a cumpăra pe bază de speculă toate Cézannes-urile pe care le putea lua, țăranii, auzind că un nebun din Paris dădea de fapt bani pe pânze vechi, au produs din hambare un număr considerabil de naturi moarte și peisaje. Bătrânul maestru din Aix a fost copleșit de bucurie, dar recunoașterea a venit prea târziu. În 1906 a murit din cauza unei febre contractate în timp ce picta pe o ploaie torențială.
Ver libro
