Join us on a literary world trip!
Add this book to bookshelf
Grey
Write a new comment Default profile 50px
Grey
Subscribe to read the full book or read the first pages for free!
All characters reduced
Baronul - cover

Baronul

Joanna Shupe

Publisher: Litera Media Group

  • 0
  • 1
  • 0

Summary

SERIA „CLUBUL KNICKERBOCKER”Născut într-una dintre cele mai respectate familii din New York, William Sloane este un baron al căilor ferate care are toți prietenii potriviți în toate locurile potrivite. Dar indiferent de cât succes are, întotdeauna își dorește mai mult. Avându-și locul asigurat în rândul celor mai selecte grupuri ale societății, el își îndreaptă acum atenția spre o carieră politică, dorind să candideze pentru postul de viceguvernator. Nimic nu-l poate distrage de la următorul său scop – cu excepția, poate, a unei încântătoare escroace a cărei apariție în viața lui îl ia cu totul prin surprindere.Ava Jones supraviețuiește cu greu de la o zi la alta și face tot ce poate pentru a avea grijă atât de ea, cât și de sora și de frații ei mai mici. Cu pseudonimul Madame Zolikoff, un mediu, chipurile, de origine rusă, ea îi înșală pe creduli încercând să-i convingă că poate să comunice cu lumea spiritelor, ghicind în palmă sau în frunze de ceai. Dar personajul pe care l-a construit cu migală este aproape distrus când Will Sloane intră în viața ei și îi deconspiră ultima escrocherie. Ava este sigură că îl poate vrăji pe chipeșul milionar, astfel încât să-i păstreze secretul și să se folosească de talentele ei pentru campania electorală… asta doar dacă nu cumva el este cel care a reușit deja să o vrăjească.
Available since: 09/27/2017.

Other books that might interest you

  • Portretul căsătoriei - cover

    Portretul căsătoriei

    Maggie O’Farrell

    • 0
    • 0
    • 0
    Autoarea bestsellerului Hamnet 
     
    Măritată peste noapte cu Alfonso d’Este, duce de Ferrara, Modena și Reggio, Lucrezia părăsește Florența natală pentru a trăi la o curte străină ale cărei obiceiuri îi par stranii și unde prezența ei nu este tocmai dorită. Chiar și soțul ei pare o enigmă: este fie un estet înconjurat de artiști, fie un despot în fața căruia tremură și propriile-i rude. În timp ce pozează la nesfârșit pentru un portret menit a-i surprinde frumusețea pentru eternitate, Lucrezia înțelege că în ochii curții ea nu îndeplinește decât rolul de mamă a viitoarei dinastii din Ferrara. 
     
    „Nu am putut lăsa din mână această poveste incredibilă și adevărată." Reese Witherspoon 
     
    „Într-o vreme în care s-a tot vorbit despre scriitori care «dau glas» trecutului, O’Farrell are curajul să aducă în prim-plan personajele fără glas ale istoriei." The Scotsman 
     
    „O’Farrell este una dintre cele mai provocatoare romanciere în viață." The Washington Post 
     
    „Această narațiune readuce la viață o adolescentă uitată de istorie." People Magazine 
     
    Prozatoarea irlandeză Maggie O’Farrell (n. 1972) este autoarea a nouă romane. A câștigat prestigioasele Betty Trask Award (pentru romanul After You’d Gone, 2000), Somerset Maugham Award (pentru The Distance Between Us, 2004) și Costa Book Award (pentru The Hand That First Held Mine, 2010). Pentru romanul Hamnet (2020; Pandora M, 2021) a fost recompensată cu National Book Critics Circle Award for Fiction și Women’s Prize for Fiction. Cărțile ei sunt traduse în mai bine de 30 de limbi. Trăiește la Edinburgh, alături de soțul ei, scriitorul William Sutcliffe, și de cei trei copii ai lor. Volumul de memorii I Am, I Am, I Am (2017; Exist, exist, exist, Pandora M, 2022) s-a numărat printre finaliștii la Women's Prize for Fiction.
    Show book
  • Mascarada - cover

    Mascarada

    Oana Stoica-Mujea

    • 0
    • 0
    • 0
    Al cincilea volum din seria Iolanda Știreanu
    
    Gina Gros este o femeie frumoasă și inteligentă. Și absolut normală, dacă nu s-ar fi dus de bună voie într-un ospiciu privat din apropierea Bucureștiului. Mai mult, declară că a comis o crimă și nu mai vrea să trăiască în libertate. Nu poate să spună pe cine a ucis. Nici când sau unde a făcut-o. Ancheta poliției nu descoperă nicio victimă și aproape nimeni nu mai crede în vorbele femeii. Doar Mihai Iordache, încăpățânatul comisar din precedentele volume ale seriei, consideră că are un caz.
    
    Atunci intră în scenă Iolanda Știreanu – Lala, pentru apropiați. Și nu oricum, ci infiltrată în sanatoriu de către Iordache, în rol de schizofrenică.  Doar că Lala are deja o reputație în rândul psihiatrilor. Face terapie, încercând să se pună pe picioare după ce a fost în comă șase luni, în urma unei tentative de omor. Se duce la psihiatru pentru a-și înfrânge fricile și pentru a înțelege ce i s-a întâmplat de fapt. Cu toate astea, când i se propune să intre sub acoperire în ospiciu, acceptă fără să stea pe gânduri.
    
    Este oare Lala capabilă, în starea ei, să dezlege ițele unei afaceri vechi de ani de zile, în care granițele dintre realitate și delir, între prefăcătorie și adevăr sunt ca nisipurile mișcătoare?
    Show book
  • Ce-aș fi eu fără tine? - cover

    Ce-aș fi eu fără tine?

    Guillaume Musso

    • 0
    • 0
    • 0
    Guillaume Musso, "romancierul preferat al Franței" (Lefigaro.fr), prezintă o poveste în care prima iubire influențează cursul întregii vieți, aventurându-se de pe acoperișurile din Paris până în însoritul San Francisco.
    
    Inima lui Gabrielle este sfâşiată între două feluri de iubire: cea pentru tatăl ei şi cea pentru primul bărbat de care s-a îndrăgostit. Primul este un poliţist pasionat de meseria lui, celălalt este un hoţ celebru. Însă amandoi au dispărut cu cincisprezece ani în urmă. Într-o bună zi, la aceeaşi oră, tatăl rătăcitor şi iubitul rămas pe un alt continent reapar în chip straniu în viaţa ei. Curând, Gabrielle îşi dă seama că cei doi sunt prinşi într-o cursă mortală. Destinele lor nu pot fi separate. Pe cine să salveze şi pe cine să piardă?
    
    "Guillaume Musso este un alchimist al succesului. Ce-as fi eu fără tine? este în acelaşi timp o poveste de iubire pasională, un excelent scenariu de film poliţist, o călătorie fantastică şi un roman iniţiatic." - Le Figaro Littéraire
    
    "Un roman fenomenal, despre destine încrucişate şi iubiri condamnate, cu personaje fermecător de umane." - France Soir
    
    "Musso are darul de a crea intrigi originale și pe acela de a clădi și de a spori suspansul până la ultima pagină." - Direct Soir
    Show book
  • Cei care cumpără stele - cover

    Cei care cumpără stele

    Anca Mizumschi

    • 0
    • 0
    • 0
    „Dintr-o fascinantă galaxie poetică pe care a construit-o cu migală timp de câteva decenii, Anca Mizumschi ne trimite acum o cometă în proză. Este o carte şlefuită ca un diamant, cu personaje enigmatice şi încântătoare purtând în ele mistere şi drame, doldora de exotisme, dar şi de pasarele afective savant construite. Anca Mizumschi ne îmbarcă în multiple călătorii pe axe istorice şi geografice, între Orient şi Occident, între fabule filosofice şi experienţe onirice… Surprinzătoare, delicioasă prin abundenţa de informaţii şi prin precizia descrierilor, Cei care cumpără stele este un fel de labirint literar scăpând tuturor tentativelor de catalogare şi din care, hipnotizat de arome şi poveşti, nu mai vrei să ieşi.“ Matei Vișniec
    Show book
  • Pisica lui Dalai Lama și trezirea pisicuței interioare - cover

    Pisica lui Dalai Lama și...

    David Michie

    • 0
    • 0
    • 0
    Pisica lui Dalai Lama este mai emoționantă și mai puternică decât oricând! 
     
    Ca pisicuţe, o simţim adesea. Nu e nevoie decât de o pană purtată de vânt, de o gustărică delicioasă apărută pe nepusă masă sau de tremurul fascinant al apei şi, brusc, ne trezim copleşite de minunare, de încântare şi ne lăsăm absorbite de clipa prezentă. 
    Numai că viaţa ne schimbă. Ajunse la vârsta maturităţii, odată cu experiența, devenim imune la asemenea banalităţi. Dar am pierdut ceva, nu-i așa? 
    Este însă oare posibil să ne recăpătăm entuziasmul de a trăi, pe care altădată îl simţeam atât de firesc? Să nu mai fim apatice în faţa frumuseţii vieţii? Putem, dragă cititorule, să trezim pisicuţa interioară? 
     
    Pisica lui Dalai Lama se confruntă acum cu un adevăr neplăcut: începe să îmbătrânească. O vizită de rutină la medicul veterinar confirmă aceasta. Dar un viitor al decrepitudinii, cu hrană pentru feline senioare, este neapărat un motiv de deznădejde? Ea va descoperi curând că o reamintire surprinzătoare a efemerităţii noastre este exact de ce avem nevoie ca să retrezim recunoştinţa faţă de viaţă, să ne destindem, să ne acceptăm pe noi înșine şi să apreciem ceea ce contează cu adevărat.
    Show book
  • Vrăjitoarea - cover

    Vrăjitoarea

    Camilla Läckberg

    • 0
    • 0
    • 0
    Un nou roman din seria Fjällbacka
    
    Un copil dispărut
    Când o fetiță în vârstă de patru ani dispare în vecinătatea orășelului Fjällbacka, locuitorii sunt cuprinși de groază. Cu treizeci de ani în urmă, o fetiță a dispărut în același loc și a fost găsită moartă.
    
    O crimă
    La acea vreme, două adolescente au fost acuzate de uciderea ei. Să fie într adevăr o coincidență că una dintre fete – acum o actriță faimoasă – tocmai s a întors în Fjällbacka? Inspectorul Patrik Hedström începe să investigheze cazul, ajutat de soția sa Erica Falck, scriitoarea de romane polițiste de succes.
    
    O comunitate dezbinată
    Dar pe măsură ce Patrik și Erica fac cercetări tot mai adânci, adevărul devine și mai întunecat, fiindcă se pare că toată lumea din acea comunitate strâns unită are un secret. Curând, vor trebui să se confrunte cu faptul că s ar putea să ascundă un criminal în mijlocul lor…
    Show book