Nudge ediția finală
Richard Thaler, Cass Sunstein
Narrador Matei Arvunescu
Editora: Publica
Sinopse
De la prima apariție, acum peste un deceniu, Nudge a intrat în vocabularul oamenilor de afaceri, al decidenților politici, al cetățenilor implicați și al consumatorilor din toată lumea. Cartea a stimulat apariția a peste 400 de „unități Nudge” în structurile de guvernare din lume și a nenumărate grupuri de economiști comportamentali în toate sectoarele economiei. Ne-a învățat cum să folosim inteligent „arhitectura alegerii” – un concept inventat de autorii cărții – ca să luăm decizii mai bune pentru noi înșine, pentru familiile noastre și pentru societate. Acum autorii au rescris cartea, folosindu-se atât de experiențele lor din ultimii zece ani, cât și de explozia de noi studii în numeroase discipline academice. O ediție care vine cu un tezaur de idei noi despre o mare varietate de probleme cu care ne confruntăm – pandemie, sănătate, finanțe personale, economii pentru pensie, datoria pe cardurile de credit, credite ipotecare, servicii medicale, donarea de organe, schimbările climatice și sludge (nămol) –, în același timp în care onorează una dintre regulile de bază: să fie distractiv!
Duração: aproximadamente 12 horas (12:07:08) Data de publicação: 15/09/2025; Unabridged; Copyright Year: — Copyright Statment: —

