Cat de aproape sunt ploile reci

Bogdan Coşa

Summary

„Personaje memorabile, un remarcabil simț al limbii și al construcției narative sunt doar câteva dintre calitățile acestui surprinzător roman al lui Bogdan Coșa. Istoria unei familii rurale, apăsată de maledicția insecurității, a alcoolismului, a neșansei sociale în care tinerii își visează plecarea, ne amintește, cu discreție, de fragilitatea umană în aceste vremuri derutante. Carte a deplinei maturități creatoare, Cât de aproape sunt ploile reci marchează o dată pe harta prozei actuale." Gabriela Adameșteanu„Romanul lui Bogdan Coșa este simultan unul al îndepărtării și al apropierii. În primul rând, semnalizează îndepărtarea de Eul care marca pregnant primele lui trei romane, fapt ce-i permite o viziune de ansamblu asupra lumii în care a trăit, în al doilea rând marchează apropierea de proza analizei sociale, pe care o scrie, însă, cu înțelegerea și duioșia celui care a fost «acolo». Un roman matur și pe deplin lucid, probabil cea mai bună carte de până acum a lui Bogdan Coșa." Bogdan-Alexandru Stănescu„O capodoperă discretă și neverosimil de reală. O plantă exotică a prozei de azi, eliberată din trecut." Ștefan BaghiuDacă pe bunica Maricica Petru și-o amintea dusă pe gânduri, cu colțurile gurii amărâte de vreme, în timp ce amesteca în ceaunul cu mămăliga, plivea căpșunile sau ardeii, pe Aurelia pur și simplu nu și-o putea închipui compunând o scrisoare, motiv pentru care uneori se oprea din ce făcea și o urmărea, încercând să surprindă o sclipire de reflexivitate, de îndoială în târșâitul egal a galoșilor; în casă, Petru se așeza pe scăunelul de lângă sobă, se uita o vreme la televizorul cocoțat în colțul bufetului, de unde putea fi urmărit de toată lumea, peste capul celor care stăteau la masă și chiar peste capul celor care treceau prin încăpere, și, cu coada ochiului, o spiona pe bunica lui, care dormita adesea lungită pe spate și se bătea cu telecomanda, ușor, pe burtă, văzând în ea strămoșul comun al omului și al morunului, două sute de milioane de ani în urmă.

Available since: 09/20/2022.

Print length: 224 pages.

Contemporary Fiction

Other books that might interest you

Scrisori către Milena

Franz Kafka

Franz Kafka avea 37 de ani când a început corespondența profesională cu mult mai tânăra lui traducătoare în limba cehă, Milena Pollak. El trăise deja toate marile crize ale vieții sale: întrerupsese două logodne şi se pregătea s-o rupă pe a treia, avea o relație îngrozitoare cu propria familie, avusese prima criză majoră de tuberculoză şi nu mai aştepta nimic bun de la viitor. În curând, schimbul de scrisori cu cea care urma să fie singura scriitoare dintre iubitele lui avea să-i macine somnul şi să-i redea o stranie poftă de viață. Această iubire a lui Kafka, desfăşurată epistolar, se va încheia ca toate celelalte, prin retragerea scriitorului, un ultim pas înapoi făcut înaintea morții. Un roman de dragoste străbătut de firul incandescent al angoasei, din care s-au păstrat doar scrisorile lui Kafka, nu şi cele ale Milenei, care avea să moară ani mai târziu în lagărul de la Ravensbrück, acesta pare pe alocuri dialogul epistolar a două fantome îndrăgostite, despărțite de un zid impenetrabil.

Show book

Caragiale Scrisoarea pierdută

Bogdan-Alexandru Stanescu

"Eram încongiurat de poezie proastă prin redacţii şi-n tipografii, curgea cerneala ieftină ca apa Dîmboviţei şi atîta m-a scîrbit excesul acesta de prost-gust şi oh şi ah şi istorie naţională măreaţă, că am început s-o iau la forfecat şi-am descoperit că-i mult mai pe structura sufletului meu s-o parodiez şi s-o iau în derîdere decît să mimez a poetiza."

"Nu-i limbă pe lumea asta cu înjurături mai frumoase şi mai pline de fantezie cum e daco-româna, puiule. Şi cum să nu isbucneşti cu Paştele şi anafura, cînd tu îi dai boului să culeagă «Libertăţile publice au fost cîştigate cu preţul...» şi cornuta halitoare de tutun culege «Libaţiile pubice»? Zi matale, căci eşti philologos!"

"Te vei fi întrebînd, Herr Doktor, ce se întîmplase. Se întîmplase că mîna lungă şi vînjoasă a lui Bachus se amestecase în fericirea noastră. Corespondentul, Paştele şi anafura lui, se luase de cu seara la băut cu nişte muscali şi, după cîteva sticle bune de votkă, ăia-i dăduseră asigurări, în batjocură, că în chiar timp ce ei se veseleau, Osman-Paşa depunea steagurile în faţa celor două armate aliate. Spre dimineaţă, ăsta, mort de beat, dă fuga şi ne trimite telegrama blestemată. Din nefericire, Médoc nu era încă fini, nici Votca şi Tzuica încă nu erau dedans!"

Născut în 1852 în satul Haimanale, Ion Luca Caragiale a fost primul copil al lui Luca Ştefan Caragiale şi al Ecaterinei Chiriac Karaboas. Spre deznădejdea tatălui său, a fost atras de teatru încă din copilărie, fiind fascinat de reprezentaţiile unchiului Iorgu Caragiale. Fire conflictuală şi dispreţuind politica mioritică şi prefăcătoria din rîndul intelectualităţii, pe care în dese rînduri le-a satirizat în publicistica lui, tînărul Caragiale şi-a atras multe antipatii. Primul său contact cu Teatrul Naţional a fost ca sufleor şi copist. Mai tîrziu a publicat şi apoi i s-a pus în scenă prima piesă de teatru, O noapte furtunoasă, şi, cu toate că a avut parte de numeroase reacţii negative, acesta a fost începutul ascensiunii sale ca dramaturg reprezentativ al comediei româneşti. A avut numeroase iubiri pasagere, însă cea care i-a furat inima şi care i-a devenit soţie a fost Alexandrina Burelly. Avînd de întreţinut o familie numeroasă, era mereu în căutarea unor noi surse de venit, încercînd chiar, de mai multe ori, să-şi deschidă o berărie. Relaţia sa de prietenie – inconstantă – cu Mihai Eminescu a fost pusă la grea încercare cînd a ieşit la lumină idila dramaturgului cu Veronica Micle, marea dragoste a poetului. După ce a scăpat de grija banilor, în urma unei moşteniri, s-a mutat cu familia la Berlin, unde a şi murit în 1912. Este considerat fondatorul teatrului comic din România, iar piesele lui sînt jucate şi astăzi pe scenele teatrelor naţionale.

Show book

Recviem pentru nimeni

Caius Dobrescu

Cântecelele mușcătoare ale Monei Banu se bucură de succes în lumea culturii alternative. Ar trebui să fie fericită. Dar nu e. Cadențele ironice, insinuante, impertinente ale vocii ei se transformă, treptat, într-o legănare melancolică, tristă. O suferință mută iese treptat la iveală din felul în care se prostește și se alintă, parcă auto-hipnotizată, uneori în proză, alteori într-un fel de free rhyming.

Să fie vorba despre regretul după vremurile de aur ale Parazitului prietenos? Sau după prietenia cu Vlad Lupu, destrămată când soțul ei, politologul de faimă internațională Dan Vidal, a luat locul acestuia în fruntea unui institut ce investighează crimele trecutului? Sau despre descoperirea, făcută cu ocazia înmormântării tatălui ei, că în cavoul familiei se ascund rămășițele pământești ale unui necunoscut (și, în plus, se pare că numai complicatul și dificilul Vlad o poate ajuta să afle adevărul)?

Sau, poate, o taină și mai dureroasă se află acolo, în adânc?…

Show book

Când nu mai înțelegem lumea

Benjamín Labatut

Volum nominalizat la International Booker Prize 2021 și National Book Award 2021 
 
Când nu mai înțelegem lumea este o meditație asupra legăturilor complicate dintre descoperirile din lumea fizicii și a matematicii și tendința umanității de a se autodistruge. Un melanj de investigație biografică și imaginație ce amintește în mod șocant de stilul lui W.G. Sebald, cartea lui Labatut plonjează în viața unor personalități reale, precum Fritz Haber, Alexander Grothendieck, Werner Heisenberg, Erwin Schrödinger, ale căror descoperiri geniale fie au influențat definitiv viața în bine, fie au dat naștere, fără intenția autorilor, unor suferințe inimaginabile. Tema lui Labatut este nevoia umană imperioasă de a împinge limitele cunoașterii spre infinit, dar și pericolul ce pândește acolo.

Show book

Povestiri fantastice

Ana Blandiana

"Am simţit că, dacă nu voi încerca să descriu tot ce văd, tot ce trăiesc, tot ce înţeleg (ceea ce nu puteam face decât în proză), realitatea care mă înconjoară îmi va intra fără să mă întrebe în poeme, cu amănuntele ei sordide, întâmplările ei promiscue, personajele ei duplicitare şi sensurile ei maculatoare. Şi nu-mi era greu să-mi închipui poemele cufundându-se ca nişte corăbii de hârtie în care s-ar încărca minereu de fier. Am avut întotdeauna convingerea că, în pofida imaterialităţii ei, poezia poate deveni oricând o redutabilă armă, dar niciodată o bună unealtă de făcut curăţenie. Iar eu aveam nevoie să mă curăţ de toate reziduurile pe care istoria şi viaţa nu încetau să le depună în mine, aveam nevoie să le deşert în fiecare seară în pagină, pentru ca a doua zi să poată fi depuse altele, fără pericolul de a mă îneca în mâlurile lor contagioase. Era un fel de a repeta — ca în taina botezului – «Mă lepăd de Satana», sugerând realităţii să se lepede la rândul ei." (Ana BLANDIANA)

Există atâtea feluri de fantastic, încât nu e de mirare că unele dintre ele pot să treacă uneori drept realitate. Realitatea însăşi îşi lărgeşte câteodată cu aroganţă hotarele şi atunci zonele încărcate rămân – pentru ani, decenii şi chiar secole întregi – ambigue, de o apartenenţă incertă. Apoi, prin cine ştie ce întâmplare, sau numai prin eroziunea obişnuită a timpu¬lui, dubla lor natură îşi estompează de la sine una dintre laturi şi fâşia echivocă recade într-o parte sau în alta a hotarului, însoţită numai de uimirea că a putut altădată părea altfel. Fantasticul nu e opus realului, este doar o înfățișare mai plină de semnificații a acestuia. La urma urmei, a-ți imagina înseamnă a-ți aminti.

Show book

Răzbunarea

Barry Eisler

Am mers la un magazin cu articole pentru spionat din Shinjuku ca sa-mi cumpar cateva obiecte care aveau sa-mi fie necesare. Ceea ce oferea magazinul de vanzare aproape ca te speria: videocamere și microfoane mici cat gamalia de ac. Arme taser și spray-uri cu gaz paralizant. Freze diamantate și șperacle. Toate se puteau cumpara, desigur "exclusiv in scopuri educaționale". Eu m-am mulțumit cu un baston tactic ASP in stil Serviciul Secret – o chestie fioroasa ...

Show book