Other books that might interest you

• 

  Poezii de George Cosbuc

  George Cosbuc

  • 0
  • 0
  • 0

  George Co?buc a fost întâiul mare poet român pe care ni l-a dat Ardealul. Supranumit ?i „poet al ??r?nimii”, „poetul satului” sau „poetul neamului” – „Co?buc este nu numai un des?vâr?it tehnician, dar nu rareori ?i un mare poet, profund original, un vizionar, cu accent ardelean evident, al mi?c?rilor suflete?ti sempiterne” (George C?linescu).Dintre poeziile incluse in volumul de fata amintim:Bradul * Doina * Dragoste invrajbita * Hafis * Iarna pe ulita * In miezul verii * Ispita * La pasti * Lupta Vietii * Mama * Minciuna crestinilor * Noi vrem pamant * Prutul * Scara * Seara * Stefanita Voda * Sub Patrafir * Unul ca o suta * Voichita lui Stefan

  Show book

• 

  James (Giacomo) - Varianta...

  Italo Svevo

  • 0
  • 0
  • 0

  Giacomo este un fermier pe care naratorul îl întâlnește în timpul unei plimbări în zona rurală din Friuli și care îi spune povestea lui. De fiecare dată când Giacomo își găsește un loc de muncă protestează și ajunge să se lanseze în propagandă și dezbateri pentru a-și convinge colegii să ceară condiții optime de muncă, punând mereu mari probleme angajatorilor săi. Negăsind locuri de muncă, devine nomad, în zadar caută un loc de muncă bine organizat. Prin urmare, practic inexistent. Până când într-o zi este chemat înapoi în orașul natal pentru o anumită slujbă...

  Show book

• 

  Andrea Delfin și alte nuvele

  Paul Heyse

  • 0
  • 0
  • 0

  Andrea Delfin este plasată în Republica venețiană a jumătății secolului al XVIII-lea. Protagonistul este un fost nobil dat mort și care, sub o identitate falsă de notar, revine după mulți ani într-o Veneție tiranică, pentru a răsturna, de unul singur, orânduirea coruptă și criminală. Bănuita conjurație este alcătuită dintr-un singur om, „un Wilhelm Tell italian“, un justițiar motivat de ură, fără scrupule, care folosește împotriva tribunalului inchizitorial propriile arme ale spionajului și conspirației, stârnind, la rându-i, teroare. Scris cu eleganță și cu fidelitate față de aerul și peisajul politic al epocii, cu o atmosferă viu colorată și narat alert, cu bune momente de suspans, acest thriller politic de secol al XVIII-lea vorbește, în fond, tot despre amăgirea revoltei împotriva destinului istoric, răzbunarea dovedindu-se, și aici, o tactică cu două tăișuri. Eșecul vine ca un fel de pedeapsă de sine pentru cel care, orbit de ură, luptă împotriva crimei ucigând.

  Show book

• 

  Poezii

  Mihai Eminescu

  • 0
  • 0
  • 0

  Am citit de multe ori în presă, în ultimele decenii, și am fost eu însumi întrebat în mai multe rânduri, dacă Eminescu este depășit sau nu ca poet. Nu-i o întrebare comodă, dar, în fond, chestiunea se poate discuta. Orice operă întâmpină legea mutației estetice și orice scriitor se confruntă cu sensibilitatea generațiilor ce-i urmează. Eminescu rezistă de aproape 150 de ani acestei confruntări. Românii s-au regăsit, în partea lor cea mai frumoasă, în poezia lui și tot ei au creat o legendă în jurul iubirilor și suferințelor sale. Mitul Eminescu e susținut, desigur, de poezia lui.

  Show book

• 

  La hanul lui Mânjoală

  Ion Luca Caragiale

  • 0
  • 0
  • 0

  Ironia joacă în satira socială a lui Caragiale rolul sugestiei în poezie. Analogia poate fi împinsă mai departe. Dacă este adevărat că una din sursele adânci și nesecate ale împrospătării talentelor lirice este naivitatea; acea facultate genuină; proprie copiilor și adolescenților; de a se minuna de fiecare dată de ineditul aspectelor multiple ale naturii; de miracolul veșnic nou al mediului cosmic; al galaxiilor și al boitei înstelate; atunci este și în natura comicului de a se dovedi inepuizabil acelora ce știu să-și mitocosească cu luciditate și prin disciplină voluntară un soi de candoare. Acesta este secretul celor mai bune din schițele lui Caragiale; precum și al publicisticii sale, în care criticul social se transformă în critic teatral, muzical, sau în estetician; precum și, ocazional, în ziarist politic.

  Show book

• 

  Mite Bălăuca

  E. Lovinescu

  • 0
  • 0
  • 0

  Modelul erotic spiritualizat propus, așadar, de Lovinescu – un Eminescu care n-a iubit femei cu biografie reală, ci un tipar feminin abstract, idealizat, iubind mai degrabă iubirea, langoarea erotică, jarul sentimentului nesatisfăcut, ca prevalență a spiritualului asupra materialului – e consonant cu modelul schopenhauerian al geniului (...). Când Veronica, prin moartea bătrânului ei soț Ștefan Micle, devine liberă, Eminescu nu „acționează“, ci simte doar o „exaltare“ poetică. Nici când dragostea pentru Mite pare a-i fi primejduită de amestecul altora poetul nu se împotrivește: „Murise dragostea pentru Mite? N-o iubise niciodată poate. Murise dragostea de dragoste pentru ea. Dragostea de dragoste va mai renaște în el, căci fără dânsa nu putea trăi…“

  Show book