Se lasă noaptea
Rudyard Kipling
Se lasă noaptea, primul roman al lui Rudyard Kipling, a fost scris în 1890, la solicitarea unei reviste populare în epocă, Lippincott’s Magazine. La douăzeci și cinci de ani, Kipling era deja un scriitor de succes. Poemele, povestirile și reportajele pe care le publicase despre India îi creaseră o reputație rapidă în insula britanic. Totuși, Se lasă noaptea a fost primit cu răceală de critica vremii, iar de-a lungul timpu lui i s-au reproșat cărții tot felul de lucruri – cruzimea, caracterul melodramatic sau construcția implauzibilă. Dar, la fel de bine, toate acestea pot fi văzute și altfel: cruzimea era profetică; melodrama – inerentă; construcția fusese inspirată de întâmplări reale. Deși romancierul Kipling nu a ajuns să îl egaleze pe poet și pe povestitor (motiv pentru care a și abandonat genul la treizeci și cinci de ani – vârstă la care-și publică ultimul roman), romanele sale nu i-au pierdut niciodată cititorii, fiind reeditate fără întrerupere (și chiar ecranizate, cum s-a întâmplat în repetate rânduri cu Se lasă noaptea).
Romanul acesta ocupă un loc special între scrierile lui Kipling prin cantitatea de autobiografie încorporată. Începutul este inspirat de copilăria traumatizantă a micului Rudyard, crescut de niște rude ale tatălui – bigoți care se foloseau de Biblie ca de un instrument de tortură. Pe doamna Jannett, personaj desprins parcă din galeria de sadici ai lui Charles Dickens, Kipling o cunoscuse foarte bine în persoana doamnei Holloway – femeia care îi crescuse (și Kipling, și sora lui, Alice, vor lăsa pagini de amintiri despre acest subiect). Apoi, orbirea personajului central al romanului, pictorul Dick Heldar, este un ecou al spaimei lui Kipling însuși că și-ar putea pierde vederea (ochii slabi l-au supărat toată viața; unul dintre critici chiar a găsit în miopia scriitorului o explicație pentru reaua lui orientare politică – sprijinirea militarismului și a colonialismului). Însăși Maisie, prietena din copilărie pe care Dick o reîntâlnește peste ani în ceața londoneză, iubind-o fără speranță, este inspirată dintr-un personaj real – pictorița Flo Garrard. Kipling o cunoscuse pe Flo în adolescență, în 1880, la familia Holloway. Se îndrăgostise de această fată cu aspect androgin, sofisticat și bogat.
La terminarea colegiului, în 1882, Kipling pleacă în India (unde va sta șapte ani), dar Flo, care i-a devenit un fel de logodnic, rămâne în Europa. Relația nu rezistă din cauza indolenței fetei, care nu se obosește să-i scrie scrisorile pe care el le așteaptă. Totuși, cei doi se reîntâlnesc la întoarcerea lui Kipling în Anglia – în condiții asemănătoare celor descrise în roman. Dar, deși Kipling o curtează asiduu, se lovește de indiferența lui Flo, care, de fapt, nu este atrasă de bărbați. Deși biografii lui Kipling nu lămuresc dacă Flo i-ar fi mărturisit lui Rudyard orientarea lesbiană, cert este că – în succesiunea rapidă – relația se rupe din nou, Kipling cade pradă unei depresii și apoi începe să scrie romanul Se las noaptea.
Ver livro
