Join us on a literary world trip!
Add this book to bookshelf
Grey
Write a new comment Default profile 50px
Grey
Subscribe to read the full book or read the first pages for free!
All characters reduced
Indrazneste sa ramai - cover

Indrazneste sa ramai

Caryl Phillips

Publisher: Litera Media Group

  • 0
  • 0
  • 0

Summary

Unele femei reușesc din prima să ia deciziile bune. Însă Meg Thompson pare să facă în mod constant alegerea greșită – și astfel ajunge să fie nemăritată, însărcinată și fără nici un sprijin. Însă acum este momentul să facă schimbări importante în viața ei, să se concentreze doar asupra copilului și să nu lase nici un bărbat să îi mai tulbure inima, gândurile și existența... dar după ce își mai oferă o noapte de pasiune, fără implicații emoționale. Acest lucru ar fi fost mult mai ușor de făcut dacă în viața ei nu ar fi apărut Scott Dare, un polițist dur și chipeș, care pare hotărât să o salveze din situațiile dificile în care Meg are tendința să ajungă fără să vrea.Când Scott Dare aude că Meg este hotărâtă să aibă o aventură de-o noapte înainte ca viața ei să se schimbe pentru totdeauna, se decide că el este bărbatul potrivit. A doua zi însă constată că îi este foarte greu să stea departe de ea, nu doar fiindcă atracția fizică este uimitoare, ci și fiindcă Meg reprezintă o combinație de putere și vulnerabilitate absolut irezistibilă pentru el. Brusc, aventura de-o noapte se transformă pentru amândoi în dorința de a rămâne o viață împreună… până când trecutul lui Meg le poate pune în pericol speranțele, visurile, chiar și viața.
Available since: 09/14/2020.

Other books that might interest you

  • Sezonul uraganelor - cover

    Sezonul uraganelor

    Fernanda Melchor

    • 0
    • 0
    • 0
    Roman finalist al International Booker Prize 2020 și National Book Award 2020 
      
     „O experiență literară intensă și hipnotică." Mariana Enríquez 
      
     Vrăjitoarea a murit. După ce corpul ei este descoperit plutind pe apele canalului de irigație, satul La Mantosa este cutremurat de zvonuri despre circumstanțele în care a avut loc crima. Într-un adevărat torent lingvistic, Fernanda Melchor realizează un portret colectiv al vieții localnicilor, oameni apăsați de sărăcie și violență, misoginie, superstiții și prejudecăți. Străbătut de un lirism captivant și tulburător, Sezonul uraganelor este o frescă formidabilă a lumii contemporane mexicane, cu demonii și rarele ei străfulgerări de lumină.
    Show book
  • Viața la viteză maximă - cover

    Viața la viteză maximă

    Brigitte Giraud

    • 0
    • 0
    • 0
    Prix Goncourt 2022 
     
    Într-o istorisire tensionată, ce evoluează ca o numărătoare inversă, Brigitte Giraud încearcă să înțeleagă ce a dus la accidentul de motocicletă produs pe 22 iunie 1999, care l-a costat viața pe soțul ei. Douăzeci de ani mai târziu, ea trece în revistă evenimentele și analizează pentru ultima oară întrebările rămase fără răspuns. Hazard, destin, coincidențe? Revine asupra zilelor care și-au grăbit curgerea într-un șir de dereglări imprevizibile până la producerea inevitabilului. Entuziasmat de perspectiva mutării și grăbit să înceapă lucrările de renovare, cuplul a uitat cât de periculos e să trăiești. 
    Brigitte Giraud conduce ancheta și pune în scenă viața lui Claude, și a lor, reveniți în mod miraculos la viață.
    Show book
  • Tot ce i-am promis tatălui meu - cover

    Tot ce i-am promis tatălui meu

    Ioana Maria Stăncescu

    • 0
    • 0
    • 0
    Tot ce i-am promis tatălui meu balansează cu grație feminină între amintirile încă vii ale tinereții și prezentul unei realități necruțătoare. Drama schizoidă a femeii mature eșuate în rol de mamă se transformă, cu prilejul unui punct de cotitură, într-o zbatere între dreptul la o viață proprie și păstrarea echilibrului în universul familial. Povestea de iubire, fie ea și una la distanță, imposibilă, dar cu atât mai ușor de dus, vine ca un colac de salvare, iar eroina o (re)trăiește ca pe o a doua șansă, cu disperarea specifică a celor care nu mai au timp — totul într-o atmosferă cu iz parizian. Mara Wagner, jurnalistă și scriitoare 
     
    Am intrat în povestea Adei de la prima pagina și știu ca voi rămâne în ea multă vreme. Pentru că reușește, în același timp, să fie literatură și să creeze o învingătoare. Pentru că te scutură și-ți amintește că se poate și altfel, că poți oricând s-o iei de la capăt. Confruntată cu o situație-limită, Ada își dă seama că rolul pe care îl juca de mulți ani, de soție, de „ascultătoare cuminte și speriată", nu i se potrivește. Ada îndepărtează toate straturile care îi sunt străine, își redescoperă corpul, își revizitează trecutul, se reinventează fără să mai cedeze presiunilor și exigențelor din afară, venind cu propriile opțiuni. Cu fiecare ușă pe care o deschide, Ada devine tot mai umană și nu se ferește să se expună cu toate slăbiciunile ei, ca în final, la capătul acestui demers curajos, Ada să ajungă — folosind celebra expresie a Virginiei Woolf — în acea „cameră doar a ei". Corina Sabău, jurnalistă și scriitoare
    Show book
  • Pisica lui Dalai Lama și trezirea pisicuței interioare - cover

    Pisica lui Dalai Lama și...

    David Michie

    • 0
    • 0
    • 0
    Pisica lui Dalai Lama este mai emoționantă și mai puternică decât oricând! 
     
    Ca pisicuţe, o simţim adesea. Nu e nevoie decât de o pană purtată de vânt, de o gustărică delicioasă apărută pe nepusă masă sau de tremurul fascinant al apei şi, brusc, ne trezim copleşite de minunare, de încântare şi ne lăsăm absorbite de clipa prezentă. 
    Numai că viaţa ne schimbă. Ajunse la vârsta maturităţii, odată cu experiența, devenim imune la asemenea banalităţi. Dar am pierdut ceva, nu-i așa? 
    Este însă oare posibil să ne recăpătăm entuziasmul de a trăi, pe care altădată îl simţeam atât de firesc? Să nu mai fim apatice în faţa frumuseţii vieţii? Putem, dragă cititorule, să trezim pisicuţa interioară? 
     
    Pisica lui Dalai Lama se confruntă acum cu un adevăr neplăcut: începe să îmbătrânească. O vizită de rutină la medicul veterinar confirmă aceasta. Dar un viitor al decrepitudinii, cu hrană pentru feline senioare, este neapărat un motiv de deznădejde? Ea va descoperi curând că o reamintire surprinzătoare a efemerităţii noastre este exact de ce avem nevoie ca să retrezim recunoştinţa faţă de viaţă, să ne destindem, să ne acceptăm pe noi înșine şi să apreciem ceea ce contează cu adevărat.
    Show book
  • Cei care cumpără stele - cover

    Cei care cumpără stele

    Anca Mizumschi

    • 0
    • 0
    • 0
    „Dintr-o fascinantă galaxie poetică pe care a construit-o cu migală timp de câteva decenii, Anca Mizumschi ne trimite acum o cometă în proză. Este o carte şlefuită ca un diamant, cu personaje enigmatice şi încântătoare purtând în ele mistere şi drame, doldora de exotisme, dar şi de pasarele afective savant construite. Anca Mizumschi ne îmbarcă în multiple călătorii pe axe istorice şi geografice, între Orient şi Occident, între fabule filosofice şi experienţe onirice… Surprinzătoare, delicioasă prin abundenţa de informaţii şi prin precizia descrierilor, Cei care cumpără stele este un fel de labirint literar scăpând tuturor tentativelor de catalogare şi din care, hipnotizat de arome şi poveşti, nu mai vrei să ieşi.“ Matei Vișniec
    Show book
  • Semnătura indiană - cover

    Semnătura indiană

    Radu Sergiu Ruba

    • 0
    • 0
    • 0
    „Dacă Holden Caulfield ar fi fost un adolescent orb cu veleități literare, pasionat de Panciatantra și de Europa Liberă, în anul de grație 1971, al României Tezelor din iulie? Dacă lumea lui s-­ar fi văzut redusă la percepțiile tuturor simțurilor cu excepția celui al vederii, amplificând astfel nu doar acuitatea lor, cât și un puternic sentiment al revoltei? Semnătura indiană, probabil romanul cel mai autobiografic al lui Radu Sergiu Ruba, aduce în scenă un personaj­narator fascinant și devoalează, totodată, clarobscurul unei lumi stranii și deopotrivă familiare. Într-­un stil ce alternează «nivelul zero» cu poezia unei vârste ingrate, ce sondează atât educația politică, cât și cea sexuală, și lumea umbrelor cu cea a exploziei senzoriale a adolescenței, Semnătura indiană e un roman menit să provoace și să readucă atenția asupra unei generații care a trăit din plin «marea dezamăgire» post­-68." Bogdan-Alexandru Stanescu
    Show book