¡Acompáñanos a viajar por el mundo de los libros!
Añadir este libro a la estantería
Grey
Escribe un nuevo comentario Default profile 50px
Grey
Suscríbete para leer el libro completo o lee las primeras páginas gratis.
All characters reduced
Sfîrşitul - cover

Sfîrşitul

Attila Bartis

Editorial: Polirom

  • 0
  • 0
  • 0

Sinopsis

Ajuns la vârsta de cincizeci şi doi de ani şi suspectat de o boală mortală, faimosul fotograf András Szabad se hotărăşte să-şi rememoreze viaţa, pentru a o înţelege mai bine el însuşi. Maturizat în Ungaria comunistă a lui János Kádár, cu o mamă pe care o adoră, dar care moare devreme, şi un tată fost deţinut politic, András se arată refractar la lumea din jur. Renunţă la şcoală, are o relaţie tensionată cu tatăl său, cu care locuieşte într-un apartament din Budapesta, şi îşi găseşte refugiul în arta fotografică. Face fotografii artistice, mai întâi pe cont propriu, iar apoi ca ucenic al unui fotograf bătrân, care are un atelier pentru poze de legitimaţii. Inevitabil, pasiunea lui ajunge să se împletească, chiar foarte strâns, cu viaţa erotică. Până şi viitoarea sa carieră internaţională îşi are originea – într-un mod subtil şi imprevizibil – în fotografia făcută într-o seară, pe furiş, unui cuplu ce face dragoste într-un parc public. Relatând povestea vieţii lui András Szabad, Bartis oferă în acelaşi timp o panoramă a vieţii din perioada comunistă, adesea cenuşie şi sordidă, dar şi stranie, absurdă, disperată. Privirea fotografică a protagonistului, detaşată până la limita autismului, reuşeşte să emoţioneze şi să tulbure, iar construcţia impecabilă a naraţiunii dovedeşte încă o dată calităţile de mare prozator european ale lui Attila Bartis.
Disponible desde: 17/02/2018.

Otros libros que te pueden interesar

  • Acest soare care ma orbeste - cover

    Acest soare care ma orbeste

    Sorin Draghici

    • 0
    • 0
    • 0
    Cu o scriitura alerta, rasfatata uneori, cu efecte premeditate a caror combinatorie nu se dezvaluie pana la final, Sorin Draghici ofera in acest roman una dintre ocaziile de neratat de a te bucura de literatura, vara. Provocator, autorul alege sa intre in pielea unei domnisoare, apoi doamne si demonstreaza in felul acesta ca literatura ramane cel mai sustenabil exercitiu de zamislire de forme de viata dintre toate. Aceasta nu este insa decat prima dintre provocarile la care scriitorul isi supune cititorul.Pe relatia Targu-Mures – Atena – Bucuresti – Buenos Aires nu circula niciun avion direct. Ramane sa va imbarcati intr-un roman care promite, de la bun inceput, o croaziera improbabila, geografica dar si istorica. Nu in ultimul rand, romanul lui Draghici ar putea fi premiat nu doar literar, ci si gastronomic.Desi nu exista stele Michelin pentru literatura, initiativa ar trebui formulata. Pentru ca nu doar ca o societate de femei si barbati fascinante si fascinanti se iubesc, admira, calatoresc si dribleaza vitregiile unei istorii nu prea indepartate, dar ele si ei stiu sa se bucure de viata. O viata care se scrie in greaca veche si noua, una in care cultura si natura reprezinta un cuplu atat de sudat, incat nici nu ti-ai putea imagina ca ele ar fi fost, multa vreme, separate de prejudecati si mituri culturale.Cititorul trebuie avertizat ca se poate indragosti de multe dintre personajele care locuiesc in aceasta poveste petrecuta in prima jumatate a secolului trecut; de asemenea, el trebuie sa stie ca povestea in care patrunde nu-l va dezamagi decat din cauza inevitabila a sfarsitului ei. Daca orice minune dureaza trei zile, ei bine, el va petrece cu Eliza si Maria, dar si cu Andreas si Athanasios, trei ore concentrate sau trei dimineti de calistenie a afectelor si a imaginatiei. In sfarsit, e important sa-i spunem cititorului ca, daca faptul ca povestea are un final face parte din nedesavarsirea a tot ce e viu, totusi, finalul povestii va fi unul puternic.
    Ver libro
  • Fracurile Negre - Mama Leo Vol 5 - cover

    Fracurile Negre - Mama Leo Vol 5

    Paul Féval

    • 0
    • 0
    • 0
    Ciclu de opt romane, Fracurile Negre spune povestea organizației criminale cu același nume, condusă de Lecoq, mâna dreaptă a colonelului Bozzo-Corona. Modalitatea de lucru obișnuită a acestei organizații, ai căror membri se caracterizează prin maniere elegante și o aparență de respectabilitate, este jaful și alcătuirea unor planuri complicate care să inducă în eroare justiția și s-o pună pe urmele unor țapi ispășitori.
    Ver libro
  • Spre marginea luminoasă a lumii - cover

    Spre marginea luminoasă a lumii

    Eowyn Ivey

    • 0
    • 0
    • 0
    În iarna anului 1885, colonelul Allen Forrester, erou de război, conduce un mic grup într-o expediţie considerată imposibilă: explorarea imensului şi sălbaticului Teritoriu Alaska. Allen îşi consemnează minuţios experienţele extraordinare în speranţa că jurnalele sale vor ajunge la Sophie, soţia sa însărcinată, rămasă acasă, în cazul în care el nu va supravieţui. Colonelul şi oamenii săi se aventurează în amonte pe râul Wolverine, descoperind o lume de o frumuseţe incredibilă, dar şi înfruntând primejdii pe care nu şi le-ar fi putut închipui. Pe măsură ce cartografiază teritoriul şi adună informaţii de la triburile de indieni, sfidând mereu pericolul de a muri de foame, exploratorii nu reuşesc să scape de sentimentul că o forţă superioară, misterioasă le ameninţă permanent existenţa.
    Ver libro
  • Regii blestemați 7 Când un rege pierde Franța - cover

    Regii blestemați 7 Când un rege...

    Maurice Druon

    • 0
    • 0
    • 0
    Vanitos, crud, nehotărât și incompetent, regele Ioan al II-lea cel Bun, din dinastia Valois, stăpânește, comițând greșeală după greșeală, o țară aflată în gravă criză. Sub domnia sa tumultuoasă, Războiul de 100 de Ani se întețește, facțiunile nobililor se luptă între ele, foametea amenință poporul, impozitele sunt zdrobitoare, iar ciuma face ravagii. O epopee nefericită și sângeroasă, la capătul căreia are loc dezastrul de la Poitiers, bătălia în care regele Franței este luat prizonier de către englezi.
    Ver libro
  • Forţa 10 din Navarone - cover

    Forţa 10 din Navarone

    Alistair MacLean

    • 0
    • 0
    • 0
    Thupten Jinpa vorbește din experiența lui de călugăr devenit om cu familie și universitar de top, care se bazează pe remarcabilul său trecut și pe o largă cunoaștere ca să ne ofere un instrument practic pentru a deveni ființe umane mai bune.“ Daniel Goleman„O carte importantă în aceste vremuri dificile.“ Richard GereBazată pe revoluționarul curs de pregătire pentru cultivarea compasiunii de la Universitatea Stanford, la a cărui creare Jinpa a ajutat, cartea ne arată în ce fel compasiunea oferă o cale pentru a depăși suferința, o cheie pentru o sănătate mai bună și chiar o metodă eficientă de a ne atinge obiectivele. De fapt, compasiunea este, poate, cel mai bine ascuns secret al fericirii.
    Ver libro
  • Violonista de la Auschwitz - cover

    Violonista de la Auschwitz

    Ellie Midwood

    • 0
    • 0
    • 0
    La Auschwitz, fiecare zi este o luptă pentru supraviețuire. Alma este deținuta cu numărul 50381, număr tatuat cu cerneală albastră pe pielea ei. Este înghesuită laolaltă cu zeci de mii de alți prizonieri, separată de cei pe care-i iubește și azvârlită într-un labirint de sârmă ghimpată. Aici, în fiecare zi, oamenii dispar și nimeni nu-i va mai vedea vreodată. Tragedia pe care o trăiește acum este la ani-lumină de viața pe care o ducea înainte. Violonistă de renume, Alma fascina publicul cu reprezentațiile ei. Dar când naziștii au luat cu asalt Europa, nici talentul și nici reputația ei nu au reușit s-o salveze... Atunci când șefa lagărului pentru femei o numește pe Alma în fruntea orchestrei feminine, care trebuia să susțină concerte pentru ofițerii naziști de rang înalt, precum și să-i însoțească în acordurile muzicii pe prizonierii care mergeau spre muncă silnică, Alma refuză inițial să joace acest rol ingrat. Curând însă se răzgândește, când își dă seama ce putere ar dobândi astfel: aceea de a salva multe tinere din gherele morții și de a obține rații suplimentare de mâncare pentru deținutele înfometate.
     
    Așa ajunge Alma să-l cunoască pe Miklós, un talentat pianist maghiar. Și în mijlocul deznădejdii, cei doi reușesc să găsească împreună o rază de fericire, grație repetițiilor comune, a biletelor secrete și a concertelor pe care le susțin unul lângă altul – în timp ce se roagă ca, într-o bună zi, tot acel calvar să ia sfârșit. Dar la Auschwitz, moartea plutește în aer, iar suferința este unica certitudine... Va putea supraviețui dragostea lor într-un asemenea loc lipsit de speranță?
     
     
     
    Inspirat dintr-o poveste adevărată, romanul Violonista de la Auschwitz prezintă istoria uneia dintre cele mai neînfricate și memorabile eroine. Prin curajul ei, Alma Rosé a salvat numeroase vieți, redându-le speranța celor care uitaseră până și sensul ei...
    Ver libro