Join us on a literary world trip!
Add this book to bookshelf
Grey
Write a new comment Default profile 50px
Grey
Subscribe to read the full book or read the first pages for free!
All characters reduced
Evul mediu Arhitectura si Muzica - cover

Evul mediu Arhitectura si Muzica

Adrian Leonard Mociulschi

Publisher: Curtea Veche

  • 0
  • 0
  • 0

Summary

„Admirabila carte a lui Adrian Leonard Mociulschi reinvie un Ev Mediu genuin — total diferit de cliseul curent al «barbariei» si «intunecimii» – evidentiind o lume plina de originalitate, o lume a catedralelor bizantine si romanice, cu largi cupole si rotunjite ferestre, cu primitoare castele, in care trubadurii si truverii, altfel spus cautatorii de rime si de idei, cantau poezia, intr-o vreme cand cele doua arte interferau, fara a fi despartite de canoane renascentiste si moderne. Atunci, in Evul Mediu, nu exista poezie fara melodie! Pilonii Evului Mediu, evocati in aceasta lucrare, sunt arhitectura si muzica, o arhitectura total noua, rezultata din «revolta» contra principiilor vitruviene, si o muzica inedita — azi foarte gustata, fiindca spune ceva tinerilor! — fondata pe ritm, nu pe masura si razvratita contra «muzicii masurate» din perioada antichitatii. Departe de a mai fi o «epoca de trecere» (neglijabila) de la «luminile» antice la cele renascentiste (imitate dupa cele antice!), Evul Mediu al lui Adrian Leonard Mociulschi devine reconstituirea fidela a ceea ce a fost atunci inedit in arhitectura si muzica, ridicand un imn de marire unei lumi cu adevarat mari. Cartea se citeste cu pasiune si bucurie, fiindca darama prejudecati intr-o maniera agreabila, reconstituind o realitate care pare, privita de departe, mirifica si fabuloasa, cand de fapt ea este doar fermecatoare, calda si profund umana.“ – Acad. prof. Ioan-Aurel Pop
 
Adrian Leonard Mociulschi, urmasul unei vechi familii aristocratice de origine poloneza, este dublu licentiat, in teologie romano-catolica si in muzica. Dupa ce a obtinut doctoratul cu distinctie la Universitatea Nationala de Muzica Bucuresti s-a dedicat literaturii stiintifice. A publicat cartile Stefan Niculescu: Poetica, matematica si armonie muzicala (2010), Evul Mediu: Arhitectura si muzica (2011) si Arta si comunicare (2013) la Curtea Veche Publishing.
Available since: 04/24/2013.

Other books that might interest you

  • Gustav Klimt și opere de artă - cover

    Gustav Klimt și opere de artă

    Patrick Bade, Jane Rogoyska

    • 0
    • 0
    • 0
    "Nu sunt interesat de mine ca subiect de pictură, ci de ceilalți, în special de femei..." Frumoase, senzuale și mai ales erotice, picturile lui Gustav Klimt vorbesc despre o lume a opulenței și a timpului liber, care pare a fi la eoni distanță de mediul aspru și postmodern în care trăim acum. Subiectele pe care le tratează - alegorii, portrete, peisaje și figuri erotice - nu conțin practic nicio referire la evenimente externe, ci se străduiesc mai degrabă să creeze o lume în care frumusețea, mai presus de orice altceva, este dominantă. Utilizarea culorilor și a modelelor a fost profund influențată de arta Japoniei, a Egiptului antic și a Bizanțului. Ravenne, perspectiva plană, bidimensională a picturilor sale și calitatea frecvent stilizată a imaginilor sale formează o operă impregnată de o senzualitate profundă și în care figura femeii, mai presus de toate, domnește. Primele lucrări ale lui Klimt i-au adus succesul la o vârstă neobișnuit de tânără. Gustav, născut în 1862, a obținut o bursă de stat pentru a studia la Kunstgewerbeschule (Școala de Arte și Meserii din Viena) la vârsta de paisprezece ani. Talentele sale de desenator și pictor au fost rapid remarcate, iar în 1879 a format Künstlercompagnie (Compania artiștilor) împreună cu fratele său Ernst și cu un alt student, Franz Matsch. A doua parte a secolului al XIX-lea a fost o perioadă de mare activitate arhitecturală la Viena. În 1857, împăratul Franz Joseph a ordonat distrugerea fortificațiilor care înconjurau centrul medieval al orașului. Rezultatul a fost Ringstrasse, un nou cartier în devenire, cu clădiri magnifice și parcuri frumoase, toate plătite din bani publici. Prin urmare, tânărul Klimt și partenerii săi au avut numeroase ocazii de a-și arăta talentul și au primit de timpuriu comenzi pentru a contribui la decorarea spectacolului organizat pentru a sărbători nunta de argint a împăratului Franz Joseph și a împărătesei Elisabeta. În 1894, Matsch s-a mutat din atelierul lor comun, iar în 1897 Klimt, împreună cu cei mai apropiați prieteni ai săi, a demisionat din Künstlerhausgenossenschaft (Societatea Cooperativă a Artiștilor Austrieci) pentru a forma o nouă mișcare cunoscută sub numele de Secesiune, al cărei președinte a fost ales imediat. Secesiunea a avut un mare succes, organizând atât o primă, cât și o a doua expoziție în 1898. Mișcarea a câștigat destui bani pentru a comanda propria clădire, proiectată pentru ea de arhitectul Joseph Maria Olbrich. Deasupra intrării se afla motto-ul său: "Fiecărei epoci arta sa, artei libertatea sa". Începând din jurul anului 1897, Klimt și-a petrecut aproape fiecare vară pe Attersee cu familia Flöge. Acestea au fost perioade de pace și liniște în care a realizat picturile de peisaje care constituie aproape un sfert din întreaga sa operă. Klimt a făcut schițe pentru aproape tot ceea ce a făcut. Uneori existau peste o sută de desene pentru un singur tablou, fiecare dintre ele prezentând un detaliu diferit - o piesă de îmbrăcăminte sau o bijuterie, sau un simplu gest. Cât de excepțional a fost Gustav Klimt se reflectă, probabil, în faptul că nu a avut predecesori și nici adepți adevărați. I-a admirat pe Rodin și pe Whistler, fără a-i copia servil, și a fost admirat la rândul său de mai tinerii pictori vienezi Egon Schiele și Oskar Kokoschka, ambii fiind foarte influențați de Klimt.
    Show book
  • Icoane 120 ilustraţii - cover

    Icoane 120 ilustraţii

    Lyudmila Milyayeva

    • 0
    • 0
    • 0
    Această carte analizează evoluția artei iconice de la începuturile sale în Bizanț până în timpul Imperiului Rus. Icoanele sunt un element fundamental în istoria artei și, prin urmare, este esențial să înțelegem cum a început această formă de expresie și cum s-a dezvoltat de-a lungul secolelor. Icoanele sunt discutate de unul dintre experții de renume mondial în iconografia creștină timpurie, oferind un punct de referință valoros atât pentru specialiști, cât și pentru studenți.
    Show book
  • Leonardo da Vinci - cover

    Leonardo da Vinci

    Jp. A. Calosse

    • 0
    • 0
    • 0
    Leonardo și-a petrecut primii ani de viață la Florența, maturitatea la Milano, iar ultimii trei ani de viață în Franța. Profesorul lui Leonardo a fost Verrocchio. Mai întâi a fost orfevru, apoi pictor și sculptor: ca pictor, reprezentant al școlii foarte științifice de desen; mai celebru ca sculptor, fiind creatorul statuii Colleoni de la Veneția, Leonardo a fost un om cu o atracție fizică izbitoare, cu un mare farmec al manierelor și al conversației și cu realizări mentale. Avea o bună pregătire în științele și matematica vremii, precum și un muzician talentat. Abilitățile sale de desenator erau extraordinare, lucru demonstrat de numeroasele sale desene, precum și de cele relativ puține picturi. Îndemânarea sa manuală este pusă în slujba celei mai minuțioase observații și cercetări analitice asupra caracterului și structurii formei. Leonardo este primul în date dintre marii oameni care au avut dorința de a crea într-un tablou un fel de unitate mistică realizată prin fuziunea dintre materie și spirit. Acum, după ce primitivii își încheiaseră experimentele, neîncetat urmărite timp de două secole, prin cucerirea metodelor de pictură, el a putut pronunța cuvintele care au servit drept parolă pentru toți artiștii de mai târziu demni de acest nume: pictura este un lucru spiritual, cosa mentale. El a desăvârșit arta desenului florentin, aplicând la modelarea prin lumină și umbră, o subtilitate tăioasă pe care predecesorii săi nu o folosiseră decât pentru a da o mai mare precizie contururilor lor. Această minunată măiestrie a desenului, această modelare și acest clar-obscur nu a folosit-o doar pentru a picta aspectul exterior al corpului, ci, așa cum nimeni înainte de el nu o făcuse, pentru a reflecta asupra lui misterul vieții interioare. În Mona Lisa și în celelalte capodopere ale sale, el a folosit chiar și peisajul nu doar ca un decor mai mult sau mai puțin pitoresc, ci ca un fel de ecou al vieții interioare și ca element al unei armonii perfecte. Bazându-se pe legile încă destul de noi ale perspectivei, acest doctor al înțelepciunii scolastice, care a fost în același timp un inițiator al gândirii moderne, a înlocuit maniera discursivă a primitivilor cu principiul concentrării, care stă la baza artei clasice. Tabloul nu ne mai este prezentat ca un agregat aproape întâmplător de detalii și episoade. Este un organism în care toate elementele, liniile și culorile, umbrele și luminile, compun un traiect subtil care converge spre un centru spiritual, senzorial. Leonardo nu s-a ocupat de semnificația exterioară a obiectelor, ci de semnificația lor interioară și spirituală.
    Show book
  • Salvador Dalí - cover

    Salvador Dalí

    Eric Shanes

    • 0
    • 0
    • 0
    Pictor, designer, creator de obiecte bizare, autor și regizor, Dalí a devenit cel mai faimos dintre suprarealiști. Buñuel, Lorca, Picasso și Breton au avut cu toții o mare influență asupra carierei sale. Filmul lui Dalí, Un câine andaluz, realizat împreună cu Buñuel, a marcat intrarea oficială a lui Dalí în grupul strâns al suprarealiștilor parizieni, unde a întâlnit-o pe Gala, femeia care i-a devenit tovarășa de viață și sursa sa de inspirație. Dar relația sa s-a deteriorat curând, până la ruptura definitivă cu André Breton, în 1939. Cu toate acestea, arta lui Dalí a rămas suprarealistă în filozofia și expresia sa și reprezintă un exemplu de prospețime, umor și explorare a subconștientului. De-a lungul vieții sale, Dalí a fost un geniu al autopromoției, creându-și și menținându-și reputația de figură mitică.
    Show book
  • Pablo Picasso (1881-1914) - cover

    Pablo Picasso (1881-1914)

    Jp. A. Calosse

    • 0
    • 0
    • 0
    Picasso s-a născut spaniol și, după cum se spune, a început să deseneze înainte de a putea vorbi. De mic copil a fost atras instinctiv de instrumentele artistului. În copilăria timpurie putea petrece ore întregi într-o concentrare fericită desenând spirale cu un sens și o semnificație cunoscute doar de el însuși. Alteori, evitând jocurile copiilor, își trasa primele desene în nisip. Această exprimare timpurie a sinelui promitea un dar rar. Malaga trebuie menționată, deoarece acolo, la 25 octombrie 1881, s-a născut Pablo Ruiz Picasso și acolo și-a petrecut primii zece ani din viață. Tatăl lui Picasso a fost pictor și profesor la Școala de Arte Frumoase și Meserii. Picasso a învățat de la acesta elementele de bază ale formării artistice academice formale. Apoi a studiat la Academia de Arte din Madrid, dar nu și-a terminat niciodată studiile. Picasso, care nu împlinise încă optsprezece ani, ajunsese în punctul său de maximă rebeliune; a respins estetica anemică a academiei împreună cu proza pedestră a realismului și, în mod firesc, s-a alăturat celor care se numeau moderniști, artiștilor și scriitorilor nonconformiști, cei pe care Sabartés îi numea "elita gândirii catalane" și care erau grupați în jurul cafenelei artiștilor Els Quatre Gats. În anii 1899 și 1900, singurele subiecte pe care Picasso le considera demne de a fi pictate erau cele care reflectau "adevărul final"; caracterul trecător al vieții umane și inevitabilitatea morții. Primele sale lucrări, încadrate sub numele de "Perioada albastră" (1901-1904), constau în picturi cu nuanțe albastre, influențate de o călătorie prin Spania și de moartea prietenului său, Casagemas. Chiar dacă Picasso însuși a insistat în repetate rânduri asupra naturii interioare, subiective a Perioadei Albastre, geneza acesteia și, mai ales, albastrul monocromatic au fost explicate timp de mulți ani ca fiind doar rezultatele diferitelor influențe estetice...
    Show book
  • Portrete ale Fecioarei 120 ilustraţii - cover

    Portrete ale Fecioarei 120...

    Klaus Carl

    • 0
    • 0
    • 0
    În timpul Renașterii, pictorii italieni le înfățișau în mod tradițional pe soțiile patronilor lor drept Madone, adesea mai frumoase decât erau în realitate. De-a lungul secolelor, în picturile religioase, Madona a fost prezentată ca fiind mama lui Dumnezeu, blândă și protectoare. Cu toate acestea, odată cu trecerea timpului, Maria și-a pierdut treptat unele dintre caracteristicile sale spirituale și a devenit mai muritoare și mai accesibilă sentimentelor umane. Portrete de Fecioare luminează această evoluție și conține lucrări impresionante de Michelangelo, Caravaggio, Rubens, Fouquet, Dalí și Kahlo.
    Show book