Join us on a literary world trip!
Add this book to bookshelf
Grey
Write a new comment Default profile 50px
Grey
Subscribe to read the full book or read the first pages for free!
All characters reduced
Femeia de pe scări - cover

Femeia de pe scări

Bernhard Schlink

Publisher: Polirom

  • 0
  • 0
  • 0

Summary

Un tablou celebru, de care nimeni n-a mai auzit multă vreme, reapare în împrejurări misterioase. Este o surpriză pentru lumea artei, dar și o lovitură pentru bărbatul care, pe când era un tânăr avocat, a mediat un conflict între autorul și proprietarul tabloului. Aflat la mii de kilometri de casă și la decenii după momentul în care tabloul și femeia pe care o înfățișează îi schimbaseră destinul, bărbatul speră că apariția neașteptată a lucrării e semnul că nici cea care i-a fost model nu poate fi prea departe. Pleacă așadar în căutarea femeii de care în tinerețe se îndrăgostise orbește, iubind-o într-un fel niciodată lămurit, și care îl împinsese la gesturi inexplicabile. Drumul memoriei îl poartă din Frankfurt până în Sydney, apoi într-un orășel îndepărtat de pe coasta australiană.
Available since: 08/04/2015.

Other books that might interest you

  • Cât de aproape sunt ploile reci - cover

    Cât de aproape sunt ploile reci

    Bogdan Cosa

    • 0
    • 0
    • 0
    „Personaje memorabile, un remarcabil simț al limbii și al construcției narative sunt doar câteva dintre calitățile acestui surprinzător roman al lui Bogdan Coșa. Istoria unei familii rurale, apăsată de maledicția insecurității, a alcoolismului, a neșansei sociale în care tinerii își visează plecarea, ne amintește, cu discreție, de fragilitatea umană în aceste vremuri derutante. Carte a deplinei maturități creatoare, Cât de aproape sunt ploile reci marchează o dată pe harta prozei actuale." Gabriela Adameșteanu 
     
    „Romanul lui Bogdan Coșa este simultan unul al îndepărtării și al apropierii. În primul rând, semnalizează îndepărtarea de Eul care marca pregnant primele lui trei romane, fapt ce-i permite o viziune de ansamblu asupra lumii în care a trăit, în al doilea rând marchează apropierea de proza analizei sociale, pe care o scrie, însă, cu înțelegerea și duioșia celui care a fost «acolo». Un roman matur și pe deplin lucid, probabil cea mai bună carte de până acum a lui Bogdan Coșa." Bogdan-Alexandru Stănescu 
     
    „O capodoperă discretă și neverosimil de reală. O plantă exotică a prozei de azi, eliberată din trecut." Ștefan Baghiu
    Show book
  • Tot albastrul cerului - cover

    Tot albastrul cerului

    Mélissa Da Costa

    • 0
    • 0
    • 0
    Prix Alain-Fournier 2020 / Prix du roman Cezam 2020 
    	 
    Tânăr de 26 de ani, diagnosticat cu Alzheimer precoce, doresc să plec într-o ultimă călătorie. Caut tovarăș(ă) de aventură pentru această ultimă expediție. 
    Émile a hotărât să fugă de spital și de privirile pline de compasiune ale familiei și prietenilor. Nu vrea mila nimănui. Spre mirarea sa, în scurt timp primește răspuns la anunțul pe care l-a dat în ziar. Trei zile mai târziu, în fața rulotei cumpărate în secret, o vede pe Joanne, o tânără femeie care poartă o pălărie neagră cu boruri largi și un rucsac în spate și care nu-i oferă nicio explicație pentru faptul că vrea să-l însoțească. Începe astfel o călătorie uluitor de frumoasă, pe parcursul căreia, odată cu descoperirea unor adevăruri profunde despre sine însuși, Émile va cunoaște bucuria, frica, prietenia și iubirea — virtuți omenești care îi vor străpunge, puțin câte puțin, carapacea dureroasă sub care s-a ascuns.
    Show book
  • Cartea clanului din Baltimore - cover

    Cartea clanului din Baltimore

    Joël Dicker

    • 0
    • 0
    • 0
    Până în ziua Dramei, au existat două familii Goldman: Goldmanii-din-Baltimore și Goldmanii-din-Montclair. Goldmanii-din-Montclair, al căror descendent este Marcus Goldman, autorul romanului despre profesorul Quebert, aparțin clasei de mijloc și locuiesc într-o casă mică din Montclair, New Jersey. Goldmanii-din-Baltimore sunt o familie înstărită, care locuiește într-o casă de lux dintr-o suburbie bogată din Baltimore, și de care Marcus este fascinat. Ambele familii ascund însă secretele lor, amintiri mai mult sau mai puțin fericite, iar viața îi încearcă pe toți deopotrivă, fără să țină cont de avere, prestigiu, poziție socială. 
      
     "Fanii lui Dicker vor regăsi aceleași elemente care au făcut din Adevărul despre cazul Harry Quebert un boom literar: ritmul alert, alternarea permanentă între epoca noastră și anii ’80 și enigmele ingenios plasate la începutul romanului." – L’Express
    Show book
  • Anii - cover

    Anii

    Annie Ernaux

    • 0
    • 0
    • 0
    Premiul Nobel pentru Literatură 2022 
     
    „Una dintre cele mai bune cărți pe care le vei citi vreodată!" Deborah Levy 
     
    La publicarea din Franța, în 2008, Anii a fost primită cu surprindere. Deși Annie Ernaux era deja de decenii o scriitoare iubită și premiată, Anii a reprezentat, în mult feluri, un nou început: atât un volum de memorii al unei întregi generații, dar și povestea unor oameni ce-și relatează istoria unică. Poate de aceea naratoarea cărții evită pronumele „eu", alegând să folosească „noi". Anii este o rememorare a perioadei 1941-2006, realizată cu ajutorul senzațiilor trecute și prezente, al fotografiilor, cărților, cântecelor, radioului, televiziunii, reclamelor, știrilor, totul contrastând cu însemnările de jurnal adunate de-a lungul a șase decenii. 
     
    Cu acest roman total, care s-a sedimentat de-a lungul a trei decenii, Annie Ernaux își exploatează în mod magistral întreaga memorie." Le Monde
    Show book
  • Anomalia - cover

    Anomalia

    Hervé Le Tellier

    • 0
    • 0
    • 0
    „Un roman 2.0, amețitor și jucăuș, în care Hervé Le Tellier este în cea mai bună formă." Jérôme Garcin, L’Obs 
     
    Romanul lui Hervé Le Tellier este conceput pe structura unui serial de televiziune de înaltă clasă, care creează dependență și, în același timp, concentrează stilurile și tramele a numeroase romane contemporane de succes: roman noir, thriller, roman de campus, de dragoste, de familie, biografic. Toate se petrec sub cupola unui cer SF unde a avut loc, în timpul unui zbor Paris-New York, un fenomen supranatural și sub semnul unei întrebări nebunești: oare lumea în care trăim este o uriașă simulare pe computer, iar ființele umane sunt programe mai mult sau mai puțin inteligente, cu destinul hotărât din afară? 
    Președinte al celebrului Atelier de Literatură Potențială, OuLiPo, Le Tellier aduce prin conceperea acestui roman fabulos un omagiu Exercițiilor de stil ale lui Queneau, scrierii sub constrângere practicate de Georges Perec și întregului manifest oulipian.
    Show book
  • Într-o pădure întunecată - cover

    Într-o pădure întunecată

    Ruth Ware

    • 0
    • 0
    • 0
    Unele petreceri se pot termina foarte, foarte rău… 
     
    Ceea ce ar fi trebuit să fie un weekend distractiv și liniștit undeva la țară capătă proporții sinistre în acest thriller psihologic întunecat și plin de suspans. 
    Nora este o scriitoare de romane polițiste, care preferă să stea retrasă. Când o prietenă pe care n-a mai văzut-o de zece ani o invită să-și petreacă weekendul într-o casă izolată din pădure, Nora acceptă fără prea mare entuziasm. Patruzeci și opt de ore mai târziu, se trezește într-un pat de spital, grav rănită, dar în viață, și convinsă că cineva a murit. Întrebându-se nu „ce s-a întâmplat?", ci „ce am făcut?", Nora încearcă să pună cap la cap întâmplările din weekendul care a trecut. Pentru a afla răspunsul la toate întrebările care o copleșesc, trebuie să scoată din nou la iveală acele lucruri despre sine pe care le-ar fi vrut îngropate acolo unde e locul lor: în trecut. 
     
    "Pentru cei cărora le-a plăcut Fata din tren și Fata dispărută, Într-o pădure întunecată e lectura perfectă." - Publishers Weekly 
     
    "Citește-o într-o noapte ploioasă – dar cu toate luminile aprinse." - Kirkus Reviews
    Show book