D'autres livres qui pourraient vous intéresser

• 

  Leonardo da Vinci

  Jp. A. Calosse

  • 0
  • 0
  • 0

  Leonardo și-a petrecut primii ani de viață la Florența, maturitatea la Milano, iar ultimii trei ani de viață în Franța. Profesorul lui Leonardo a fost Verrocchio. Mai întâi a fost orfevru, apoi pictor și sculptor: ca pictor, reprezentant al școlii foarte științifice de desen; mai celebru ca sculptor, fiind creatorul statuii Colleoni de la Veneția, Leonardo a fost un om cu o atracție fizică izbitoare, cu un mare farmec al manierelor și al conversației și cu realizări mentale. Avea o bună pregătire în științele și matematica vremii, precum și un muzician talentat. Abilitățile sale de desenator erau extraordinare, lucru demonstrat de numeroasele sale desene, precum și de cele relativ puține picturi. Îndemânarea sa manuală este pusă în slujba celei mai minuțioase observații și cercetări analitice asupra caracterului și structurii formei. Leonardo este primul în date dintre marii oameni care au avut dorința de a crea într-un tablou un fel de unitate mistică realizată prin fuziunea dintre materie și spirit. Acum, după ce primitivii își încheiaseră experimentele, neîncetat urmărite timp de două secole, prin cucerirea metodelor de pictură, el a putut pronunța cuvintele care au servit drept parolă pentru toți artiștii de mai târziu demni de acest nume: pictura este un lucru spiritual, cosa mentale. El a desăvârșit arta desenului florentin, aplicând la modelarea prin lumină și umbră, o subtilitate tăioasă pe care predecesorii săi nu o folosiseră decât pentru a da o mai mare precizie contururilor lor. Această minunată măiestrie a desenului, această modelare și acest clar-obscur nu a folosit-o doar pentru a picta aspectul exterior al corpului, ci, așa cum nimeni înainte de el nu o făcuse, pentru a reflecta asupra lui misterul vieții interioare. În Mona Lisa și în celelalte capodopere ale sale, el a folosit chiar și peisajul nu doar ca un decor mai mult sau mai puțin pitoresc, ci ca un fel de ecou al vieții interioare și ca element al unei armonii perfecte. Bazându-se pe legile încă destul de noi ale perspectivei, acest doctor al înțelepciunii scolastice, care a fost în același timp un inițiator al gândirii moderne, a înlocuit maniera discursivă a primitivilor cu principiul concentrării, care stă la baza artei clasice. Tabloul nu ne mai este prezentat ca un agregat aproape întâmplător de detalii și episoade. Este un organism în care toate elementele, liniile și culorile, umbrele și luminile, compun un traiect subtil care converge spre un centru spiritual, senzorial. Leonardo nu s-a ocupat de semnificația exterioară a obiectelor, ci de semnificația lor interioară și spirituală.

  Voir livre

• 

  Icoane

  Nikodim Kondakov

  • 0
  • 0
  • 0

  „Iconografia creştină, mai cu seamă atunci când valorifică reprezentarea lui Iisus Hristos, îşi are rădăcinile în doctrina Învierii. Mai mult ca oricare altă figură biblică, icoana lui Hristos neîntinată de mâna omului întruchipează principiul dogmatic al creştinismului.” - Părintele Daniel Rousseau.
  Lucrarea de faţă urmăreşte evoluţia temelor sacre, tratate de pictorii şcolii bizantine, începând cu cnezatul Kievului şi până la prăbuşirea Imperiului Rus. Fără a se referi la modelele străvechi ale iconografiei, la tehnicile şi la materialele folosite - lemnul, aurul sau tempera –, autorul demonstrează că reprezentarea divinităţii relevă întotdeauna, în orice eră a istoriei, o nouă expresie a umanităţii.

  Voir livre

• 

  Natură moartă

  Victoria Charles

  • 0
  • 0
  • 0

  Cézanne a transformat o ceașcă de ceai în ceva viu, ridicând natura moartă până la punctul în care a încetat să mai fie inanimată. Wassily Kandinsky a spus despre artistul francez: "A pictat aceste lucruri ca pe niște ființe umane pentru că a fost înzestrat cu darul de a desluși viața interioară din orice lucru." Pe lângă cele ale lui Cézanne, această carte este dedicată picturilor de natură moartă ale unor artiști precum Van Gogh, Matisse, Chardin și Picasso.

  Voir livre

• 

  Istoria artei volumul 1 - Arta...

  Elie Faure

  • 0
  • 0
  • 0

  Primul volum al seriei Istoria artei de Élie Faure îi poartă pe ascultători într-o călătorie extraordinară către izvoarele imaginației umane. Această carte urmărește nașterea privirii omenești — de la peșterile paleolitice până la colosii Egiptului, de la tauri înaripați ai Asiriei până la templele grecești scăldate în lumină, și în cele din urmă până la Roma, geniul pietrei și al drumurilor.   
  Ca poet-narator și istoric vizionar, Faure arată că operele de artă nu au fost niciodată simple decorațiuni, ci sisteme vii de forțe, unde forma se împletește cu funcția, iar ideea devine trup — arta ca limbaj comun, respirația popoarelor și memoria lumii.   
  Cititorul traversează peșteri pline de bizoni, coloane arse de soare, frize cu procesiuni panateneice și circuri romane în care arhitectura devine voință pură — fiecare pagină este o scenă, fiecare civilizație o suflare. Această carte/audiobook oferă o cheie sensibilă și intelectuală pentru a „vedea” mai bine: a înțelege, a iubi, a compara; a simți corespondențele tainice dintre știință, morală și frumusețe – până la momentul grec în care omul pare să unească natura și spiritul. O epopee clară și lirică, care te amețește și stârnește dorința irezistibilă de a asculta continuarea.

  Voir livre

• 

  Arta Renaşterii

  Victoria Charles

  • 0
  • 0
  • 0

  Renaşterea a început la sfârşitul secolului XIV în Italia, iar la sfârşitul secolului XVI cuprinsese întreaga Europã. Descoperirea splendorilor Greciei şi Romei antice a marcat începutul unei renaşteri a artelor, renaştere ce a urmat prãbuşirii certitudinii dogmatice a Evului Mediu. O serie de artişti au început sã inoveze în picturã, sculpturã şi arhitecturã. Redând idealul şi realul, sacrul şi profanul, mişcarea a oferit un cadru de referinţã care a influenţat arta europeanã în urmãtoarele patru secole. Leonardo da Vinci, Michelangelo, Botticelli, Fra Angelico, Giorgione, Mantegna, Rafael, Albrecht Dürer şi Pieter Brueghel se numãrã printre artiştii care au adus contribuţii considerabile la arta Renaşterii.

  Voir livre

• 

  Michelangelo și opere de artă

  Eugène Müntz

  • 0
  • 0
  • 0

  Michelangelo, ca și Leonardo, a fost un om cu multe talente; sculptor, arhitect, pictor și poet, el a realizat apoteoza mișcării musculare, care pentru el era manifestarea fizică a pasiunii. Și-a modelat arta desenului, a îndoit-o, a răsucit-o și a întins-o până la limitele extreme ale posibilităților. Nu există peisaje în pictura lui Michelangelo. Toate emoțiile, toate pasiunile, toate gândurile umanității erau personificate în ochii lui în trupurile goale ale bărbaților și femeilor. Rareori își concepea formele umane în atitudini de imobilitate sau de repaus. Michelangelo a devenit pictor pentru a putea exprima într-un material mai maleabil ceea ce simțea sufletul său titanesc, ceea ce imaginația sa de sculptor vedea, dar ceea ce sculptura îi refuza. Astfel, acest admirabil sculptor a devenit creatorul, la Vatican, al celui mai liric și epic decor văzut vreodată: Capela Sixtină. Profuzia invenției sale este răspândită pe această vastă suprafață de peste 900 de metri pătrați. Există 343 de figuri principale de o varietate prodigioasă de expresie, multe de dimensiuni colosale, la care se adaugă un număr mare de figuri secundare introduse pentru efect decorativ. Creatorul acestui vast proiect avea doar treizeci și patru de ani când și-a început lucrarea. Michelangelo ne obligă să ne extindem concepția despre frumos. Pentru greci, era vorba de perfecțiunea fizică; dar lui Michelangelo nu-i păsa prea mult de frumusețea fizică, cu excepția câtorva cazuri, cum ar fi pictura lui Adam de pe tavanul Sixtinei și sculpturile sale din Pietà. Deși stăpân pe anatomie și pe legile compoziției, a îndrăznit să le ignore pe amândouă, dacă era necesar pentru a-și exprima concepția: să exagereze mușchii figurilor sale și chiar să le pună în poziții pe care corpul uman nu și le putea asuma în mod natural. În ultima sa pictură, Judecata de Apoi de pe peretele din capătul Sistinei, și-a revărsat sufletul ca un torent. Michelangelo a fost primul care a făcut ca forma umană să exprime o varietate de emoții. În mâinile sale, emoția a devenit un instrument pe care a cântat, extrăgând teme și armonii de o varietate infinită. Figurile sale ne poartă imaginația mult dincolo de semnificația personală a numelor care le sunt atașate.

  Voir livre