Rejoignez-nous pour un voyage dans le monde des livres!
Ajouter ce livre à l'électronique
Grey
Ecrivez un nouveau commentaire Default profile 50px
Grey
Abonnez-vous pour lire le livre complet ou lisez les premières pages gratuitement!
All characters reduced
Teoria tăcerii - cover

Teoria tăcerii

Iulian Tănase

Maison d'édition: Publishdrive

  • 0
  • 0
  • 0

Synopsis

Teoria tăcerii s‑a născut dintr‑o întrebare, iar întrebarea era asta: „În câte feluri se poate tăcea?“ Nu există un răspuns exhaustiv la această întrebare. Tăcerea, la fel ca Universul, este infinită. Teoria tăcerii a apărut în 2015, iar întrebarea — cu șapte ani înainte. Între timp, au trecut nouă ani de la prima ediție a acestei cărți. Teoria tăcerii are acum o soră mai mică, Teoria fricii, și cele două teorii vor avea, nu peste mult timp, încă o soră: Teoria singurătății. Să nu fii singur pe lume e un lucru bun, fie că ești carte, fie că ești om.Înainte de a mă naște, eram un foarte bun înotător. În lichidul amniotic mă simțeam ca peștele în apă. Mama a știut, așa cum numai mamele pot ști, că poartă în pântece un înotător de performanță și a început să crească. Din dragoste pentru mine, mama a devenit uriașă. Aveam acum la dispoziție un bazin olimpic plin cu lichid amniotic. Băteam suta de metri în secunde din ce în ce mai puține. Înotam într-o tăcere perfect etanșă. Luni întregi m-am antrenat pentru o medalie, aveam toate motivele să sper la aur. Dar mama a început într-o zi să descrească. Apoi i s-a rupt apa, iar mie mi s-a rupt tăcerea. M-am trezit țipând. La gât aveam o medalie însângerată.„Trebuie să ai în fața ochilor un singur obiect. Toate gândurile care te iau cu asalt trebuie fie expediate, fie retopite în obiectul din față. Mintea trebuie golită de orice alt ceva, cu excepția obiectului. Recipientul marginal al tăcerii, să-l numim așa, este gura care articulează. Prin urmare, trebuie făcut în așa fel încât gura să se comporte ca un ochi ațintit asupra obiectului de tăcut. Avem de-a face cu o gură-ochi care vede și tace un singur lucru.“ Iulian TănaseIulian Tănase este scriitor, trainer de creative writing și storytelling, realizator de podcast (RSS Reloaded). A absolvit ASE (1999) și Facultatea de Filosofie, Universitatea București (2010). A lucrat 15 ani în presa satirică (Academia Cațavencu, Kamikaze) și 14 ani la Radio Guerrilla. A publicat poezie (Iubitafizica, Adora, Dumneziac și altele), proză scurtă (Abisa, Un animal necunoscut și alte patru zeci de povestiri), roman (Oase migratoare, Melciclopedia) și literatură pentru copii (Aventurile lui Sacha în Castelul Fermecat, Aventurile lui Sacha în Țara Instrumentelor Muzicale Imaginare ș.a.). A fost distins cu Hubert Burda Preis, Offenburg — 2009 și cu premiul pentru proză 1+1+1=1 Trinität, Graz, 2011. Are doi copii, Adora și Sacha, și două pisici (Madam și Tsontso). Cartea de față este o reeditare și constituie primul volum din trilogia Teoriilor. De același autor, la Editura Trei a mai apărut volumul al doilea al trilogiei: Teoria fricii. Al treilea volum, Teoria singurătății, se află în lucru.
Disponible depuis: 22/07/2024.
Longueur d'impression: 336 pages.

D'autres livres qui pourraient vous intéresser

  • Prietena mea genială - cover

    Prietena mea genială

    Elena Ferrante

    • 0
    • 0
    • 0
    Primul volum din Tetralogia Napolitană, bestseller New York Times, urmăreşte destinul a două prietene în anii dificili de după al Doilea Război Mondial în Italia: o saga complexă, intensă şi emoționantă, semnată de una dintre scriitoarele italiene cele mai iubite şi mai apreciate, „una dintre cele mai mari romanciere ale timpurilor noastre". (The New York Times) 
    Acțiunea tetralogiei începe în anii 1950, într-un cartier sărac, dar plin de viață, din mahalalele oraşului Napoli, şi acoperă aproape şaizeci de ani, pe măsură ce protagonistele – Lila, cea impulsivă şi întreprinzătoare, şi Elena, povestitoarea îndrăgostită de romane – devin femei, soții, mame şi apoi stăpânele propriilor vieți, legate în tot acest timp de o prietenie profundă şi deseori conflictuală. 
    Prietena mea genială, cel dintâi volum al tetralogiei, le urmăreşte pe Lila şi pe Elena de la prima lor întâlnire decisivă, când aveau zece ani, apoi în anii de şcoală şi de-a lungul perioadei zbuciumate a adolescenței. 
    Prin viețile acestor două femei, Ferrante spune povestea unui cartier, a unui oraş şi a unei țări, o poveste ce suferă transformări care, la rândul lor, influențează puternic relația dintre protagoniste. 
    Prietena mea genială este în acelaşi timp un roman alert, care se citeşte pe nerăsuflate, şi o demonstrație de virtuozitate literară, menită să încânte nenumărate generații de cititori de-acum înainte.
    Voir livre
  • ONI - Partea a IV-a - Se Poate - cover

    ONI - Partea a IV-a - Se Poate

    Mihaela Gheorghe

    • 0
    • 0
    • 0
    Descoperă o lume plină de fantezie, magie, acțiune și pasiune cu noul audiobook fantasy "ONI"! 
    Orice se poate... Inclusiv ca cea mai mare asasină a tuturor timpurilor să aibă nevoie, la rândul ei, de salvare. Se poate și ca o iubire abia înfiripată să ducă la erori fatale. La fel de bine se poate ca un suflet legat cu șapte peceți să înceapă să simtă, iar un trup imun să fie cuprins de pasiune. Și se mai poate ca prezentul să devină mai important decât trecutul. Dar oare se poate ca Yul și Sakura să lupte nu doar pentru viețile lor, ci și pentru dragostea lor? 
    În acest roman audio captivant, vei fi prins într-o poveste epică despre o eroină neașteptată, care se folosește de puterile sale ascunse, chiar dacă acestea provin dintr-un rău înspăimântător, care amenință să distrugă totul în calea lui. 
    Ascultă la căști peste 130 de minute de poveste, relaxează-te și bucură-te de experiența inedită a unui audiobook modern, în care coloana sonoră și efectele audio speciale creează senzația de real!
    Voir livre
  • Fizica tristeții - cover

    Fizica tristeții

    Gheorghi Gospodinov

    • 0
    • 0
    • 0
    Premiul Jan Michalski pentru literatură, 2016 
    Roman adaptat într-un film de animație, în regia lui Theodore Ushev, câștigător a nu mai puțin de 14 premii internaționale 
     
    „O nebunie de carte. Extraordinară, dinamică, reflexivă, incredibil de amuzantă, filosofică și poetică, minuțioasă și grandioasă. Pe scurt: fantastică!" Berliner Zeitung 
     
    Utilizând Minotaurul ca pe o metaforă structurant, naratorul îndelung așteptatului roman al lui Gospodinov construiește un labirint din povești despre propria familie, sărind dintr­o epocă în alta și dintr­o perspectivă în alta, într­o explorare incredibil de minuțioasă și de amuzantă a mentalității est­europene. Fizica tristeții este o carte ce are la bază obsesia pentru arhive, colecții, muzee și capsule ale timpului, despre urmele lăsate de timpul pierdut în texte, imagini și asupra obiectelor. În povestea­cadru a lui Gospodinov, Minotaurul este victima: neputând să­și aleagă propria forma de existență, el este secretul bine păstrat din pivnițe, arhive și demisoluri. Gheorghi Gospodinov se dovedește a fi, în acest roman, un demn urmaș al lui Borges. 
     
    Gheorghi Gospodinov (n. 1968) este cel mai tradus și apreciat scriitor bulgar al momentului. Romanul său de debut, Un roman natural (apărut în limba română la Editura Cartier), a fost tradus în peste 20 de limbi. A publicat poezie, proză, eseuri, piese de teatru și a realizat scenarii de film. 
    Scrie în mod regulat articole pentru cotidianul bulgar Dnevnik și pentru Deutsche Welle. În prezent trăiește la Sofia.
    Voir livre
  • Semnătura indiană - cover

    Semnătura indiană

    Radu Sergiu Ruba

    • 0
    • 0
    • 0
    „Dacă Holden Caulfield ar fi fost un adolescent orb cu veleități literare, pasionat de Panciatantra și de Europa Liberă, în anul de grație 1971, al României Tezelor din iulie? Dacă lumea lui s-­ar fi văzut redusă la percepțiile tuturor simțurilor cu excepția celui al vederii, amplificând astfel nu doar acuitatea lor, cât și un puternic sentiment al revoltei? Semnătura indiană, probabil romanul cel mai autobiografic al lui Radu Sergiu Ruba, aduce în scenă un personaj­narator fascinant și devoalează, totodată, clarobscurul unei lumi stranii și deopotrivă familiare. Într-­un stil ce alternează «nivelul zero» cu poezia unei vârste ingrate, ce sondează atât educația politică, cât și cea sexuală, și lumea umbrelor cu cea a exploziei senzoriale a adolescenței, Semnătura indiană e un roman menit să provoace și să readucă atenția asupra unei generații care a trăit din plin «marea dezamăgire» post­-68." Bogdan-Alexandru Stanescu
    Voir livre
  • Megan În Excursie Cu Școala - Un ghid spiritual un tigru fantomă și o mamă înfricoșătoare - cover

    Megan În Excursie Cu Școala - Un...

    Owen Jones

    • 0
    • 0
    • 0
    Seriile Psychic Megan 
    Un Ghid Spiritual, Un Tigru Fantomă Și O Mamă Înfricoșătoare! 
    Seriile Psychic Megan constă în douăzeci și patru de nuvele despre conștientizarea din ce în ce mai mare a unei fete că este capabilă să facă lucruri pe care nimeni din familia ei nu le poate face. Megan are doisprezece ani în primul volum. Ea are două probleme aparent insurmontabile. Mama ei este speriată de abilitățile latente ale fiicei sale și nu numai că nu o va ajuta, dar o descurajează activ; și nu poate găsi un profesor care să o ajute să-și dezvolte puterile supranaturale, spirituale. Căci ea nu vrea doar să știe ce este posibil să facă și cum să facă, ci și la ce sa își folosească aceste abilități speciale. Megan este o fată bună, așa că ar părea evident că tinde să-și folosească puterile pentru a face bine, dar nu este întotdeauna ușor să faci ceea ce trebuie, chiar dacă știi ce înseamna asta. 
    Aceste povești despre Megan vor atrage pe oricine are un interes pentru puterile extrasenzoriale, supranaturale și paranormale și este pentru vârste cuprinse între zece și o sută de ani. 
    În Megan în excursie cu școala, personalul școlii organizează o excursie școlara, iar elevii pot vota unde doresc să meargă. Megan este confuză în legătură cu primul ei vot, dar reușește să ajungă unde vrea ea. Îi place călătoria și explorează situl preistoric al peșterii împreună cu Grrr, prietena ei tigru fantomă. Ea pare să fie transportată înapoi în acele vremuri străvechi, dar nu i se pare înfricoșător pentru că prietena ei este alături de ea. Mai târziu, ea discută despre experiența ei cu Ghidul ei Spiritual, Wacinhinsha.
    Voir livre
  • Cartea secretă a Florei Lea - cover

    Cartea secretă a Florei Lea

    Patti Callahan

    • 0
    • 0
    • 0
    Când o femeie descoperă o carte rară, având legături strânse cu trecutul său, ies la iveală secrete de mult uitate despre sora ei dispărută și despre copilăria lor într-un sătuc din Anglia, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. În Londra devastată de război a anului 1939, Hazel, în vârstă de 14 ani, și Flora, care are 5 ani, sunt evacuate în zona rurală pentru a scăpa de ororile bombardamentelor. Locuind cu amabila Bridie Aberdeen și cu fiul ei adolescent, Harry, într-o căsuță fermecătoare de piatră de pe malul Tamisei, Hazel își umple zilele cu plimbări și jocuri pentru a distrage atenția surorii ei mai mici de la grozăvia războiului. Ea născocește un basm doar pentru sora ei, despre un tărâm magic, un loc secret în care cele două pot evada. Inevitabilul se întâmplă când Flora dispare brusc, de pe malul râului. Zdrobită, Hazel se învinovățește pentru dispariția surorii ei și poartă cu ea această vinovăție până la vârsta adultă, ca o povară pe care crede că o merită din plin. La distanță de două decenii, Hazel se află la Londra, gata să înceapă o carieră la Sotheby’s.Viața ei ordonată este dată însă peste cap când descoperă o carte ilustrată numită Pădurea șoaptelor și râul de stele. Hazel nu a povestit nimănui despre lumea imaginară pe care a creat-o doar pentru sora ei. Ascunde oare această carte secretele dispariției Florei?Ar putea fi un semn că sora ei iubită este încă în viață?
    Voir livre