Begleiten Sie uns auf eine literarische Weltreise!
Buch zum Bücherregal hinzufügen
Grey
Einen neuen Kommentar schreiben Default profile 50px
Grey
Jetzt das ganze Buch im Abo oder die ersten Seiten gratis lesen!
All characters reduced
Efectul ritualului - De la obicei la ritual: valorifică puterea uimitoare a acțiunilor zilnice - cover

Efectul ritualului - De la obicei la ritual: valorifică puterea uimitoare a acțiunilor zilnice

Michael Norton

Verlag: Publishdrive

  • 0
  • 0
  • 0

Beschreibung

Viața noastră este plină de activități repetitive, menite să ne țină pe drumul cel bun, pe care le numim obiceiuri. Cu timpul, aceste rutine (spălatul pe dinți, de exemplu) tind să fie efectuate automat. Dar atunci când suntem mai atenți la aceste acțiuni – când ne concentrăm asupra modului precis în care sunt realizate –, ele se pot transforma în ritualuri. Gândește-te la felul în care savurezi o anumită băutură, la grija pe care o acorzi unei anumite ținute pe care o porți doar la ocazii speciale, la modul unic în care familia ta se adună în jurul mesei în timpul sărbătorilor sau la limbajul secret pe care îl folosești cu partenerul tău. Pentru unii, aceste comportamente pot părea ciudate, dar întrucât ritualurile contează atât de mult la nivel personal, ele dau vieții noastre scop și sens. Bazându-se pe rezultatele cercetărilor sale originale desfășurate pe parcursul unui deceniu, autorul demonstrează că ritualurile joacă un rol important în vindecarea comunităților care se confruntă cu o mare pierdere, marchează tranzițiile majore ale vieții, ne ajută să facem față provocărilor și să profităm de oportunități. Convingătoare și practică, Efectul ritualului se apleacă asupra acelor acte realizate cu intenție, care determină comportamentul uman și creează satisfacții și bucurii surprinzătoare.Michael Norton este profesor de administrarea afacerilor la Harvard Business School, catedra „Harold M. Brierley”. El a studiat comportamentul uman concentrându-se asupra aspectelor referitoare la dragoste și inegalitate, timp și bani, fericire și suferință. Este autorul cărții de față și coautor – împreună cu Elizabeth Dunn – al cărții Happy Money: The Science of Happier Spending. Discursul său TEDx, Cum să cumperi fericire, a fost vizionat de aproape 4,5 milioane de ori. Contribuie frecvent la publicații precum The Wall Street Journal, The New York Times și Scientific American și a avut numeroase apariții la televiziune, radio și podcasturi.„Norton elogiază capacitatea ritualului de a insufla actelor cotidiene un sentiment de consecvență… o călătorie plăcută… care abundă în recomandări despre modurile în care noi, cititorii, putem adăuga în viața noastră balsamul ritualurilor.”— Wall Street Journal„Prietenoasă și amuzantă… oferă un motiv de optimism precaut: într-o lume deziluzionată, atenția acordată micilor ritualuri poate elibera un mic spațiu pentru magia cotidiană.”— The Guardian
Verfügbar seit: 13.08.2025.
Drucklänge: 304 Seiten.

Weitere Bücher, die Sie mögen werden

  • Călătoria unei femei - Despre spiritualitate în cuvinte simple - cover

    Călătoria unei femei - Despre...

    Roxana Neagoe

    • 0
    • 0
    • 0
    Este o carte care încearcă să explice în cuvinte simple ce înseamnă spiritualitatea și totodată, ce înseamnă să fii ființă umană purtătoare de divin, aici, pe pământ. Este o carte despre mine, despre tine, despre fiecare în parte. Am dorit să fie un ghid pe înțelesul tuturor, care cu pași ușori dar siguri (prin exercițiile din carte) să te poarte către descoperirea de sine, reconectare și să ofere pe cât posibil răspunsuri la întrebările: “ De unde venim?“, „ Cine suntem?”, „Ce avem de făcut?”, „De ce ni se întâmplă asta...?”. Prin experiența personală și pregătirea pe căile spirituale am încercat să arăt cine suntem cu adevărat, cum ajungem la noi, cum ne putem vindeca, cum ne putem trăi viața așa cum ne dorim dar în mod conștient de noi, nicidecum pe pilot automat, care sunt programele limitative, cum putem lucra cu fricile și durerile noastre, cu emoțiile care ne blochează, cum ne putem descoperi darurile care sunt înscrise în noi dintotdeauna.  
    Este o carte MANIFEST care te provoacă să te cauți, să te cunoști și să mergi mai departe cu încredere “cu tine de mână”.
    Zum Buch
  • Flux - Psihologia fericirii - cover

    Flux - Psihologia fericirii

    Mihaly Csikszentmihalyi

    • 0
    • 0
    • 0
    Celebrele investigații ale psihologului Mihaly Csikszentmihalyi privind „experiența optimală“ au arătat că o trăire este cu adevărat satisfăcătoare în prezența unei stări a conștiinței numită flux. În starea de flux, oamenii trăiesc un sentiment profund de bucurie, creativitate și implicare completă. În această lucrare inovatoare, Csikszentmihalyi descrie modurile în care poate fi controlată această stare pozitivă.  
    Acest longseller ne învață cum, prin ordonarea informației din conștiință, putem descoperi adevărata fericire și putem crește semnificativ calitatea vieții.
    Zum Buch
  • Arta subtilă a disperării - O carte despre speranță - cover

    Arta subtilă a disperării - O...

    Mark Manson

    • 0
    • 0
    • 0
    În noua lui carte, Mark Manson își îndreaptă atenția asupra nesfârșitelor nenorociri care au loc în lume. Inspirându-se din cercetările psihologice legate de aceste subiecte, precum și din înțelepciunea atemporală a lui Platon, Nietzsche sau a legendarului Tom Waits, el disecă religia și politica și modul în care acestea au ajuns să semene între ele. 
     
    Manson analizează relația noastră cu banii, cu industria de divertisment și cu internetul, arătând că, oricât de bun ar fi un lucru, dacă este consumat în exces, ne poate omorî – psihologic vorbind. Mason pune sub semnul întrebării definițiile comune ale credinței, fericirii și libertății – ba chiar și ale speranței. 
     
    Cu erudiție și umor, Manson ne ia de guler și ne provoacă să fim mai sinceri cu noi înșine și mai conectați cu lumea în moduri la care probabil că nu ne-am mai gândit până acum. 
     
    „Mark Manson este un maestru al ideilor provocatoare și contraintuitive. Stilul său antrenant te va împiedica să lași cartea din mână." – James Clear, autorul bestsellerului Atomic Habits
    Zum Buch
  • Nerezonabil - Poveștile și lecțiile de viață a nouă oameni remarcabili - cover

    Nerezonabil - Poveștile și...

    Andreea Roșca

    • 0
    • 0
    • 0
    Cuvântul „nerezonabil” nu există în dicționarul limbii române; totuși îl folosim în viața de zi cu zi cu scopul de a descrie idei și comportamente care par dincolo de ceea ce considerăm normal. Erich Fromm spune că pentru mulți oameni „rezonabil” n-are nimic de-a face cu rațiunea, ci cu consensul. Dar poveștile și principiile din această carte au multe de-a face cu a fi nerezonabil, cu a lua decizii de muncă și de viață care contrazic, chiar și puțin, părerea majorității. Oamenii din această carte au reușit lucruri remarcabile exact pentru că au decis să nu se schimbe ei după lume, ci să schimbe lumea pentru a fi în acord cu ei. 
    Andreea Roșca a selectat mai multe discuții cu antreprenori, oameni de știință și din domeniul educației, discuții din cadrul evenimentelor The Vast & The Curious, și a reflectat cu înțelepciune asupra ideilor și experiențelor expuse, dezvăluind astfel o multitudine de idei pe care să le folosim pentru a ne îmbunătăți viața.
    Zum Buch
  • 4000 de săptămâni - Time management pentru muritori - cover

    4000 de săptămâni - Time...

    Oliver Burkeman

    • 0
    • 0
    • 0
    Speranța medie de viață a omului este absurd și insultător de scurtă. Presupunând că apuci 80 de ani, ai la dispoziție puțin peste 4000 de săptămâni. Nu are nevoie nimeni să i se spună că nu e suficient timp. Echilibrul între muncă și viața personală e o idee la care majoritatea am renunțat, iar tehnicile de productivitate ajung, de multe ori, să agraveze situația. Senzația de grabă anxioasă se accentuează, iar părțile cele mai importante din viață par să rămână tot dincolo de linia orizontului.  
    Oliver Burkeman se inspiră din înțelepciunea filosofilor, psihologilor și mentorilor spirituali antici și contemporani, oferindu-ne un ghid captivant, amuzant, practic și, nu în ultimul rând, profund despre timp și administrarea lui. Ne arată cât de multe dintre concepțiile noastre neconstructive despre timp nu sunt adevăruri inevitabile și neschimbătoare, ci alegeri pe care le-am făcut ca indivizi și ca societate – și ne asigură că se poate și altfel.
    Zum Buch
  • Mic-dejun cu Seneca - Ghid stoic pentru arta de a trăi - cover

    Mic-dejun cu Seneca - Ghid stoic...

    David Fideler

    • 0
    • 0
    • 0
    O excelentă introducere în scrierile lui Seneca, în ceea ce înseamnă filosofia stoică și stoicismul: lecții comprimate pe înțelesul cititorului contemporan și sfaturi practice despre cum să duci o viață bună, despre umilință, dragoste, bătrânețe ș.a., extrase din învățăturile atemporale ale lui Seneca 
     
    Stoicismul, cea mai influentă filosofie a Imperiului Roman, oferă modalități revigorant de moderne pentru a ne întări caracterul în fața unei lumi imprevizibile. În Mic-dejun cu Seneca, filosoful David Fideler analizează scrierile clasice ale lui Seneca într-o serie de capitole concentrate, explicând clar și concis ideile acestuia, fără a le simplifica excesiv. Recunoscut pe scară largă drept cel mai talentat și uman scriitor al tradiției stoice, Seneca ne învață să trăim liberi și cu rost. Îndrumările sale pentru o viață bună pot fi puse în practică și de cititorul de astăzi: învinge durerea, anxietatea și mânia, transformă eșecurile în oportunități și recunoaște adevărata natură a prieteniei.
    Zum Buch