Rejoignez-nous pour un voyage dans le monde des livres!
Ajouter ce livre à l'électronique
Grey
Ecrivez un nouveau commentaire Default profile 50px
Grey
Abonnez-vous pour lire le livre complet ou lisez les premières pages gratuitement!
All characters reduced
Specialistul in gelozie si alte povestiri - cover

Specialistul in gelozie si alte povestiri

Jo Nesbo

Maison d'édition: Publishdrive

  • 0
  • 0
  • 0

Synopsis

O reală încântare pentru fanii genului polițist, de la un adevărat maestru al suspansuluiFaimos pentru caracterizările abile, suspansul care-ți dă fiori și întorsăturile de situație șocante, Jo Nesbø își duce cititorii într-un periplu printre minți pervertite și inimi răzbunătoare.Un polițist care poate să adulmece gelozia este pe urmele unui bărbat bănuit că și-a ucis fratele geamăn; un tată îndurerat trebuie să hotărască dacă răzbunarea își are locul într-o nouă ordine mondială, după ce o pandemie a adus societatea în pragul prăbușirii; un gunoier mahmur încearcă să pună cap la cap ce s-a petrecut în noaptea precedentă; un asasin plătit intră într-un joc periculos pentru supraviețuire cu cel mai mare adversar; și o conexiune electrică spontană între pasagerii unui zbor spre Londra poate da naștere unor povești de dragoste sau unor lucruri sinistre.„Povestirile din această colecție impresionantă a lui Nesbø împletesc suspansul și tensiunea cu personaje creionate cu claritate. Fanii lui Frederick Forsyth vor fi încântați." – Publishers Weekly„Nesbø explorează cu o încântare extraordinară cele mai întunecate minți criminale." – Vanity Fair„Nesbø este cel mai mare scriitor contemporan de thriller." – New York Times
Disponible depuis: 12/12/2022.
Longueur d'impression: 288 pages.

D'autres livres qui pourraient vous intéresser

  • Te iubesc dar nu pe tine - cover

    Te iubesc dar nu pe tine

    Raluca Feher

    • 0
    • 0
    • 0
    „Pregătiți-vă să urcați într-un roller coaster din care să nu puteți coborî decât la final, cu toate că, pe parcurs, veți simți acut nevoia câtorva opriri. Pregătiți-vă să faceți față unei sincerități brutale, care vă va face să vreți – măcar uneori – să întoarceți capul. Oglinda în care veți privi s-ar putea să fie prea clară, iar imaginile fără perdea. S-ar putea și să vă sperie oamenii-oglinda în care v-ați putea reflecta. Citind cartea Ralucăi am avut senzația că a speculat fiecare literă a alfabetului, s-a folosit de toate cuvintele pe care le-a inventat limba, ba încă a mai inventat și ea unele. Totul pentru a încerca o definiție reală a dragostei. Nu cea din dicționar, cu atât de puține sensuri. Autoarea – mai bine zis Mara – a scris o carte întreagă despre dragoste. Sau, mai degrabă, despre lipsa ei. Mara n-a găsit nici măcar dragostea de sine, cum ar fi putut primi și împărtăși iubirea cu ceilalți? Dar chiar dacă n-a știut niciodată cum arată dragostea, a avut o altă superputere: să se mintă și să se creadă." – Camelia CAVADIA, scriitoare
    Voir livre
  • ONI - Partea a II-a - O ALTĂ LUME - cover

    ONI - Partea a II-a - O ALTĂ LUME

    Mihaela Gheorghe

    • 0
    • 0
    • 0
    Călătoria magică și plină de acțiune continuă! 
    Sakura înțelege faptul că prezentul este doar o continuare a trecutului, însă tot nu-și găsește locul ca soție a lui Yul-Min. Și nici ceilalți n-au nici cea mai mică intenție să-i facă viața mai ușoară: nici servitorii, și cu siguranță că nici fosta iubită a lui Yul, Cho-Hee. Dar nici demonului și nici Sakurei nu le pasă câtuși de puțin. Misiunea lor e clară: răzbunarea și eliberarea sufletului mamei sale decedate. 
    Dar ce se întâmplă cu Yul? Liderul Casei Soarelui începe să vadă în soția lui ceva mai mult decât o femeie pe care este nevoit s-o tolereze, însă nu e sigur dacă asta e ceva de bine, sau ceva de care trebuie să se teamă... 
    Vei fi captivat de acțiunea intensă, de luptele epice și momentele emoționante, în care primii fiori ai iubirii încep să dea putere și să întărească rezistența în fața întunericului. 
    Cu ajutorul coloanei sonore și al efectelor speciale, "ONI" va prinde viață în urechile tale, transportându-te în mijlocul fiecărei bătălii și în fiecare descoperire magică. 
    Descoperă intrigile complexe, secretele întunecate și trezirea unei iubiri pasionale, în acest audiobook. Fiecare capitol te va înfășura într-o lume magică și vei simți emoțiile personajelor atât de intens, încât vei fi purtat într-un univers paralel. 
    Ascultă la căști, relaxează-te și bucură-te de experiența inedită în mai bine de 100 de minute!
    Voir livre
  • Simziana - Basm audio in limba romana - cover

    Simziana - Basm audio in limba...

    Mybuni

    • 0
    • 0
    • 0
    Albumul Simziana contine 2 basme audio, în lectura lui MyBuni, dupa basmele de Petre Ispirescu. Acest album face partea din seria Povești audio în lectura lui MyBuni. 
    Cuprins: 
    Ileana Simziana 
    Tinerețe făra bătrânețe și viață fără de moarte 
    Cadou: Simziana- carte digitala in format pdf.
    Voir livre
  • Bărbații - cover

    Bărbații

    Holly Gramazio

    • 0
    • 0
    • 0
    „O bijuterie de carte care impune timpului legi proprii.“ Gabrielle Zevin 
     
    „Foarte, foarte amuzantă. “ Claire Lombardo 
     
    Îl vrei pe bărbatul acesta? Nu? Dar pe acesta? 
     
    Când Lauren se întoarce acasă, în apartamentul său din Londra, noaptea târziu, este întâmpinată la ușă de soțul ei, Michael. Există însă o problemă – ea nu este căsătorită. Nu l­-a mai văzut niciodată pe acest bărbat. Dar, judecând după spusele prietenilor, după decorul mult îmbunătățit și după fotografiile din propriul telefon, sunt împreună de ani întregi. În timp ce Lauren încearcă să înțeleagă cum ar putea fi căsătorită cu cineva pe care nu-­și amintește să-l fi întâlnit, Michael se urcă în pod pentru a schimba un bec și dispare brusc. În locul lui apare un bărbat nou și o viață nouă, ușor modificată, se reorganizează în jurul ei. Dându-­și seama că podul creează un șir infinit de soți, Lauren își pune următoarea întrebare: dacă a­-ți schimba viața este la fel de simplu ca a schimba un bec, cum știi că ai ales calea potrivită? Când încetezi să încerci o altă variantă, sperând că e mai bună și începi să trăiești cu adevărat? 
     
    Un roman palpitant și original, Bărbații explorează cu o excepțională abilitate modul în care ne orientăm în viață, în dragoste și într-o lume a opțiunilor fără sfârșit. 
     
    Holly Gramazio este scriitoare, designer de jocuri și organizatoare de evenimente, originară din Adelaide. În prezent locuiește la Londra. A fondat festivalul de jocuri experimentale Now Play This și a scris scenariul pentru premiatul joc video indie Dicey Dungeons. Este interesată mai ales de reguli, activități ingenioase, orașe, grădini. Îi place să inventeze jocuri care îi determină pe oameni să acționeze creativ și apreciază arta care îi face să interacționeze cu mediul înconjurător în moduri noi. Bărbații este primul său roman.
    Voir livre
  • Tăcerea vine prima - cover

    Tăcerea vine prima

    Ioana Maria Stăncescu

    • 0
    • 0
    • 0
    Tăcerea vine prima vorbește despre trauma unei familii contemporane şi despre blocajele de comunicare dintre mai multe generații de femei. Când tăcerea se instalează într-o familie, toate comportamentele sunt creatoare de traume. Singura soluție pare să fie depășirea fricii și deschiderea rănilor. 
     
     
    „După premiul obținut cu Tot ce i-am promis tatălui meu, în 2021, la Festivalul de la Chambery, Franța, Ioana Maria Stăncescu își consolidează poziția în prima linie a noului val de prozatoare cu cea de-­a doua carte: Tăcerea vine prima. Ce-­i împinge pe bărbații dintr­-o familie să­-și abandoneze soțiile – o filiație genetică, o maledicție sau lipsa empatiei între parteneri? Ce împinge o adolescentă să încerce să se sinucidă? Ce șanse are o relație născută pe Facebook să ajungă o poveste de dragoste reală? Dora, o femeie încă tânără, confruntată cu singurătatea muncii de acasă, cu îndepărtarea treptată a fiicei adolescente și cu neînțelegerile cronice cu mama, încearcă să-­și obțină dreptul la propria existență. Adevăruri, uneori neplăcute, spuse tăios sau melancolic într-­o narațiune alertă, cu irizări de lirism, care nu-­ți permite să lași cartea din mână." Gabriela Adameșteanu
    Voir livre
  • Marea Liniștii - cover

    Marea Liniștii

    Emily St. John Mandel

    • 0
    • 0
    • 0
    Autoarea romanului de succes Station Eleven, ecranizat de HBO Max Emily St. John Mandel scrie un roman despre artă, timp, iubire și pandemie, care îl poartă pe cititor de pe Insula Vancouver, în 1912, până într-o colonie întunecată de pe Lună, aproape cinci sute de ani mai târziu, prin intermediul unei povești despre umanitate, derulate în timp și spațiu. 
    Când Gaspery Roberts, un detectiv din Orașul Nopții, este angajat să investigheze o anomalie din ținuturile Americii de Nord, descoperă o serie de vieți date peste cap: fiul exilat, împins la nebunie, al unui conte, o scriitoare aflată departe de casă când o pandemie face ravagii pe Pământ și un prieten din copilărie din Orașul Nopții care, ca și Gaspery, a întrezărit ocazia de a face un lucru extraordinar, care va tulbura cronologia universului. 
    O demonstrație de măiestrie deopotrivă umană și tandră, intelectuală și jucăușă, Marea Liniștii e un roman despre metafizică și călătorii în timp, care surprinde cu precizie realitatea momentului actual. 
     
    „Cel de-al șaselea roman al lui Mandel oferă imensele plăceri ale unui puzzle și ale imaginației dezlănțuite… Scris cu pricepere și profund emoționant, acest roman vizionar se reflectă pe sine ca o sală a oglinzilor, căutând să afle ce ne leagă unii de alții și câte întâmplări neprevăzute ne poartă spre fiecare zi obișnuită din viața noastră." Esquire 
     
    Emily St. John Mandel (n. 1979) este scriitoare canadiană. Printre cărțile ei se numără The Glass Hotel și Station Eleven, roman finalist al National Book Award și PEN/Faulkner Award for Fiction, tradus în treizeci și trei de limbi, care stă la baza serialului omonim HBO Max. În prezent, locuiește în New York. 
    Trailer Station Eleven: https://www.youtube.com/watch?v=LPm52rq8CZA
    Voir livre