Begleiten Sie uns auf eine literarische Weltreise!
Buch zum Bücherregal hinzufügen
Grey
Einen neuen Kommentar schreiben Default profile 50px
Grey
Jetzt das ganze Buch im Abo oder die ersten Seiten gratis lesen!
All characters reduced
Arta de a iubi - cover

Arta de a iubi

Erich Fromm

Verlag: Trei

  • 0
  • 0
  • 0

Beschreibung

Într-o cultură mercantilă și narcisică, puțini mai reușesc să trăiască o iubire împlinită și autentică, stabilă și satisfăcătoare. Și aceasta, pentru că uităm adesea că iubirea, ca orice fel de „artă“, are nevoie de exercițiu și răbdare, de concentrare și determinare. În această carte clasică, Fromm explorează diversele chipuri ale iubirii, începând cu forma ei romantică (adesea greșit înțeleasă), continuând cu dragostea fraternă și cea erotică și încheind cu iubirea de sine și de Dumnezeu, precum și cu dragostea pentru părinți și copii. Scris cu jumătate de secol în urmă, acest ghid al îndrăgostitului rătăcit este mai actual ca oricând, oferind, într-un limbaj limpede, căi spre un plus de intimitate, de pasiune și de rezonanță afectivă. Lecția lui Fromm este că iubirea începe prin a oferi ceva celui drag (bucurie, înțelegere, umor, curiozitate sau chiar tristețe), prin a dărui „toate expresiile a ceea ce este viu în noi“.
 
„În anii 1970, am fost adeseori martor al felului deosebit în care Fromm își exprima iubirea. O simțeam în felul în care începea o conversație cu cineva. Și, mai presus de toate, o simțeam în felul în care se raporta la soția lui, Annis: când o săruta în lift, când își lua rămas bun, când o privea și o atingea. Capacitatea lui Fromm de a dărui iubire poate fi resimțită chiar și azi de cei care citesc Arta de a iubi.“ – Rainer Funk, psihanalist și fost asistent al lui E. Fromm
 
„Iubirea nu este în primul rând o relație cu o anumită persoană. Ea este o atitudine, o orientare a caracterului care determină relaționarea unei persoane cu lumea ca întreg și nu doar cu un unic «obiect» al iubirii. Dacă cineva iubește doar o altă persoană și este indiferent față de restul semenilor săi, iubirea sa nu este iubire, ci atașament simbiotic sau autocentrare amplificată.“ – Erich Fromm
Verfügbar seit: 02.12.2016.
Drucklänge: 184 Seiten.

Weitere Bücher, die Sie mögen werden

  • Trei prieteni în căutarea înţelepciunii - Un călugăr un filosof şi un psihiatru ne vorbesc despre lucrurile esenţiale - cover

    Trei prieteni în căutarea...

    Christophe André, Alexandre...

    • 0
    • 0
    • 0
    Ce ar trebui să faci, cum ar trebui să fii pentru a reuşi să te bucuri de viaţă şi în acelaşi timp s-o priveşti cu detaşare, să călăreşti valurile, dar şi să te ridici atunci când ele te doboară? Această carte oferă trei perspective diferite şi totuşi îngemănate, trei căi pe care oamenii, de-a lungul timpului, le-au parcurs pentru a ajunge la înţelepciune: cea a religiei, cea a filosofiei şi cea a psihologiei. Cititorul este invitat să reflecteze şi să îşi ia din fiecare ce are nevoie, servindu-se de sfaturile autorilor ca de nişte repere luminoase. 
     
    Printre temele dezbătute se numără altruismul, vinovăţia, iertarea, libertatea, reducerea suferinţei, emoţiile, capacitatea de a asculta. Toate acestea sunt tratate într-un spirit ludic şi fără pretenţia de a da lecţii. Citind, ai senzaţia că te afli alături de cei trei prieteni în cabana lor din Dordogne şi, ascultându-le experienţele la gura focului, îi însoţeşti în această minunată căutare veche de când lumea, dar mereu diferită.
    Zum Buch
  • 100 de povești adevarate despre morți neobișnuite - cover

    100 de povești adevarate despre...

    John Mac, Sandrine Brugot,...

    • 0
    • 0
    • 0
    Poți să mori tras în țeapă de un pai, ucis de un melc, strivit de o vacă căzută din cer, otrăvit de un morcov, sau să te îneci de râs? NU? Ei bine, da, este posibil... Din păcate. Veți descoperi cele mai absurde și tragice 100 de moduri, uneori comice, moduri de a muri care te vor face să te strâmbi și să zâmbești în același timp. Fiecare dintre ele este un memento al fragilității insuportabile a existenței și al necesității de a evita comportamentele riscante.
    Zum Buch
  • Legături pierdute - Cauze reale ale depresiei și soluții surprinzătoare - cover

    Legături pierdute - Cauze reale...

    Johann Hari

    • 0
    • 0
    • 0
    CE PROVOACĂ DEPRESIA ȘI ANXIETATEA? Și cum pot fi vindecate? Cunoscutul jurnalist Johann Hari a suferit de depresie din copilărie și a început un tratament cu antidepresive când era adolescent. I s-a spus de nenumărate ori că problemele sale erau cauzate de un dezechilibru chimic din creier. La vârsta adultă, după ce s-a specializat în științe sociale, a început să cerceteze dacă acest fapt era adevărat – și a aflat că aproape tot ceea ce i se spusese despre depresie și anxietate era greșit. 
     
    Hari a descoperit în diferite locuri ale lumii cercetători care pot demonstra că depresia și anxietatea sunt cauzate de problemele cruciale și tot mai mari privind modul nostru de viață caracterizat de deconectare – deconectare de traumele din trecut, de oameni, de o muncă plină de sens, de natură, de viitor. În căutările sale, Hari a făcut înconjurul lumii: de la un incredibil laborator din Baltimore, la o comunitate din Amish din Indiana, de la un cartier berlinez din care pornește o revoluție, la un oraș brazilian care a interzis anuțurile publicitare. Odată ce a dat de urma celor nouă cauze reale ale depresiei și anxietății, acestea l-au condus la oamenii de știință care au reușit să descopere acele soluții care funcționează. 
     
    Johann Hari este autorul cărții Chasing the Scream, bestseller în topul New York Times, dedicat Războiului Drogurilor din SUA secolului trecut. A primit în două rânduri titlul de Jurnalist al Anului din partea Amnesty International (Marea Britanie), pentru reportajele privind războiul din Congo şi abuzurile în ceea ce privește drepturile omului, din Dubai. Scrie pentru New York Times și Los Angeles Times și apare frecvent, în calitate de comentator, în calitate de comentator, în cadrul emisiunii HBO "Real Time With Bill Maher". Discursul său de la TED Talks, „Tot ceea ce credeți că știți despre dependență este greșit" a fost urmărit de peste douăzeci de milioane de ori.
    Zum Buch
  • Filosofia ca mod de viață - Sursele autenticității - cover

    Filosofia ca mod de viață -...

    Cristian Iftode

    • 0
    • 0
    • 0
    Există două adagii existențialiste care mi se par foarte potrivite în contextul de față. Unul spune că nu există libertate, ci doar eliberare (o variantă ar putea fi: nu există libertate decât în eliberare). Celălalt afirmă că libertatea este o eternă perspectivă. Cred că cele două precizări nu se exclud, ci se completează. Prin prisma celei de-a doua, libertatea e văzută ca acea aspirație perpetuă care ne impulsionează mereu căutările, sinonimă cu valoarea de viitor pur, de viitor proiectat fără încetare. Libertatea este singurul proiect fără prezent printre atâtea proiecte fără viitor, singura perspectivă care mereu va să vină. - Cristian Iftode 
     
    "Această carte este un eveniment semnificativ pentru cultura română, pentru că pornind de aici, tot mai mulți gânditori români au scris sau măcar au reflectat asupra beneficiilor consilierii filosofice, adică asupra modului în care filosofia poate deveni o sursă de autenticitate pentru toată lumea, mai ales pentru cei care nu studiază filosofia la nivel academic." Jurnal for the Study of Religions and Ideologies
    Zum Buch
  • Un viitor luminos - Crescut în Transilvania în umbra comunismului - cover

    Un viitor luminos - Crescut în...

    Teodor Flonta

    • 0
    • 0
    • 0
    Povestea tânărului Teodor se desfășoară pe fundalul dramei pe care familia și țara sa o trăiesc în zilele cumplite ale anilor 1950 într-o Românie stalinistă. În timp ce țările occidentale sunt angajate în reconstrucția postbelică, regimul comunist, impus românilor de Uniunea Sovietică, îi privează pe cetățenii săi de cele mai elementare libertăți și reduc un popor întreg la foame. 
    Regimul amenință să elimine familia Flonta, declarându-l pe Pavel, tatăl lui Teodor, chiabur, adică „dușman al poporului”. În consecință, Pavel este arestat, întemnițat și torturat. Când valul de persecuție atinge punctul culminant, este forțat să trăiască ascuns. O meserie pe care Pavel o învățase în tinerețe îl salvează: rușii, care extrag uraniu în Carpați pentru bomba lor atomică, îl angajează. Acolo, la mină, brațul lung al Securității, nu poate sa-l ajungă. 
    Și, din moment ce în comunism copiii trebuiau să sufere pentru „păcatele” pe care poliția secretă le atribuie părinților lor, Teodor suferă și el, încă de la o vârstă fragedă, nenumărate abuzuri: meritele sale nu sunt recunoscute în timpul școlii elementare, este expulzat din liceu și nu i se permite să dea examen la facultatea aleasă de el. 
    Când tânărul Teodor termină școala elementară, tatăl său îi face un cadou pe care îl dorea atât de mult. Era un radio cu tranzistori pe care îl va lua cu el peste tot. Într-o zi, în timp ce era la pășunat cu vacile lor, descoperă sunetul unei limbi frumoase: italiana. Din acel moment viața lui începe să se schimbe. În timp ce studiază limba italiană la Universitatea din București, întâlnește femeia viselor sale, Ariella, care îl va salva de comunism. 
    Căderea comunismului îl va găsi pe Teodor „la sfârșitul lumii” în Tasmania, în timp ce tatăl său, ultimul membru al familiei, va fi implicat în recuperarea terenului pe care comuniștii i-l confiscaseră cu zeci de ani mai devreme.
    Zum Buch
  • Mic-dejun cu Seneca - Ghid stoic pentru arta de a trăi - cover

    Mic-dejun cu Seneca - Ghid stoic...

    David Fideler

    • 0
    • 0
    • 0
    O excelentă introducere în scrierile lui Seneca, în ceea ce înseamnă filosofia stoică și stoicismul: lecții comprimate pe înțelesul cititorului contemporan și sfaturi practice despre cum să duci o viață bună, despre umilință, dragoste, bătrânețe ș.a., extrase din învățăturile atemporale ale lui Seneca 
     
    Stoicismul, cea mai influentă filosofie a Imperiului Roman, oferă modalități revigorant de moderne pentru a ne întări caracterul în fața unei lumi imprevizibile. În Mic-dejun cu Seneca, filosoful David Fideler analizează scrierile clasice ale lui Seneca într-o serie de capitole concentrate, explicând clar și concis ideile acestuia, fără a le simplifica excesiv. Recunoscut pe scară largă drept cel mai talentat și uman scriitor al tradiției stoice, Seneca ne învață să trăim liberi și cu rost. Îndrumările sale pentru o viață bună pot fi puse în practică și de cititorul de astăzi: învinge durerea, anxietatea și mânia, transformă eșecurile în oportunități și recunoaște adevărata natură a prieteniei.
    Zum Buch