Altri libri che potrebbero interessarti

• 

  1000 de sculpturi ale unor...

  Patrick Baude, Joseph Manca,...

  • 0
  • 0
  • 0

  Această colecţie de sculpturi, ce cuprinde perioada dintre Antichitate şi secolul XX, oferă o viziune originală asupra artei occidentale. Se găsesc aici atât cele mai armonioase şi senzuale capodopere, cât şi cele mai provocatoare şi minimaliste sculpturi. Sculptura dă formă lumii şi conceptului nostru de frumuseţe, lăsând în urma ei siluete eterne şi creând altele noi şi suprinzătoare. Aceste capodopere sunt oglinzile epocii lor, ale artiştilor şi publicului de atunci, iar prin această colecţie de sculpturi nu avem contact doar cu istoria artei, ci cu Istoria însăşi. De la cele mai apreciate idealuri ale frumuseţii, până la cele mai controversate creaţii, 1000 de sculpturi ale unor artişti de geniu oferă o viziune cuprinzătoare asupra sculpturii occidentale. Cu referinţe numeroase, biografii ale marilor artişti şi comentarii ale capodoperelor, această carte îi dă ocazia cititorului să redescopere moştenirea artistică a lumii occidentale, fiind în acelaşi timp un ghid perfect pentru studenţii la arte plastice şi iubitorii sculpturii.

  Mostra libro

• 

  Istoria Artei Volumul 2 - Artă...

  Elie Faure

  • 0
  • 0
  • 0

  În acest volum captivant, Élie Faure explorează arta medievală ca pe o explozie de viață spirituală și senzuală, născută din ciocnirea dintre religiile etice și instinctele umane. De la panteismul indian la templele khmere, de la seninătatea chineză la dinamismul japonez, trecând prin mozaicurile bizantine, arabescurile islamice și catedralele gotice franceze, Faure dezvăluie modul în care arta a depășit dogmele și suferințele pentru a celebra armonia universală.   
  Faure îmbină istoria, filosofia și poezia, analizând sculptura, arhitectura și pictura ca imnuri dedicate libertății complexe a popoarelor. Din pădurile de piatră ale Indiei până la bolțile sonore ale catedralei din Amiens, descoperiți un tablou global în care arta sfidează moartea și dă rod viitorului. O călătorie erudită și fascinantă, ideală pentru iubitorii de artă, istorie și spiritualitate. Ascultați și simțiți vibrația sufletului medieval!

  Mostra libro

• 

  Portrete ale Fecioarei 120...

  Klaus Carl

  • 0
  • 0
  • 0

  În timpul Renașterii, pictorii italieni le înfățișau în mod tradițional pe soțiile patronilor lor drept Madone, adesea mai frumoase decât erau în realitate. De-a lungul secolelor, în picturile religioase, Madona a fost prezentată ca fiind mama lui Dumnezeu, blândă și protectoare. Cu toate acestea, odată cu trecerea timpului, Maria și-a pierdut treptat unele dintre caracteristicile sale spirituale și a devenit mai muritoare și mai accesibilă sentimentelor umane. Portrete de Fecioare luminează această evoluție și conține lucrări impresionante de Michelangelo, Caravaggio, Rubens, Fouquet, Dalí și Kahlo.

  Mostra libro

• 

  1000 de capodopere ale artei...

  Victoria Charles, Hans-Jürgen...

  • 0
  • 0
  • 0

  Istoria ne-a demonstrat că imaginile erotice, fie ele acceptate sau respinse, au scos în evidenţă idei noi ale erotismului, aşa cum se poate observa şi în reproducerile din această carte. De la statuetele antice reprezentând fertilitatea la gravurile Renaşterii menite să încurajeze procreerea în cadrul căsătoriei, arta erotică a avut mereu un loc important în societate. Aici, pentru prima dată, 1000 de imagini autentice ale artei erotice au fost adunate de peste secole şi civilizaţii pentru a demonstra evoluţia acestui gen. Într-o eră ca cea în care trăim acum, când erotismul abundă atât în publicitate cât şi în întreaga media, această carte oferă o abordare nouă în istoria reprezentărilor erotice, subliniind valoarea artistică a lucrărilor erotice executate cu mare stil şi talent.

  Mostra libro

• 

  Gustav Klimt și opere de artă

  Patrick Baude, Jane Rogoyska

  • 0
  • 0
  • 0

  "Nu sunt interesat de mine ca subiect de pictură, ci de ceilalți, în special de femei..." Frumoase, senzuale și mai ales erotice, picturile lui Gustav Klimt vorbesc despre o lume a opulenței și a timpului liber, care pare a fi la eoni distanță de mediul aspru și postmodern în care trăim acum. Subiectele pe care le tratează - alegorii, portrete, peisaje și figuri erotice - nu conțin practic nicio referire la evenimente externe, ci se străduiesc mai degrabă să creeze o lume în care frumusețea, mai presus de orice altceva, este dominantă. Utilizarea culorilor și a modelelor a fost profund influențată de arta Japoniei, a Egiptului antic și a Bizanțului. Ravenne, perspectiva plană, bidimensională a picturilor sale și calitatea frecvent stilizată a imaginilor sale formează o operă impregnată de o senzualitate profundă și în care figura femeii, mai presus de toate, domnește. Primele lucrări ale lui Klimt i-au adus succesul la o vârstă neobișnuit de tânără. Gustav, născut în 1862, a obținut o bursă de stat pentru a studia la Kunstgewerbeschule (Școala de Arte și Meserii din Viena) la vârsta de paisprezece ani. Talentele sale de desenator și pictor au fost rapid remarcate, iar în 1879 a format Künstlercompagnie (Compania artiștilor) împreună cu fratele său Ernst și cu un alt student, Franz Matsch. A doua parte a secolului al XIX-lea a fost o perioadă de mare activitate arhitecturală la Viena. În 1857, împăratul Franz Joseph a ordonat distrugerea fortificațiilor care înconjurau centrul medieval al orașului. Rezultatul a fost Ringstrasse, un nou cartier în devenire, cu clădiri magnifice și parcuri frumoase, toate plătite din bani publici. Prin urmare, tânărul Klimt și partenerii săi au avut numeroase ocazii de a-și arăta talentul și au primit de timpuriu comenzi pentru a contribui la decorarea spectacolului organizat pentru a sărbători nunta de argint a împăratului Franz Joseph și a împărătesei Elisabeta. În 1894, Matsch s-a mutat din atelierul lor comun, iar în 1897 Klimt, împreună cu cei mai apropiați prieteni ai săi, a demisionat din Künstlerhausgenossenschaft (Societatea Cooperativă a Artiștilor Austrieci) pentru a forma o nouă mișcare cunoscută sub numele de Secesiune, al cărei președinte a fost ales imediat. Secesiunea a avut un mare succes, organizând atât o primă, cât și o a doua expoziție în 1898. Mișcarea a câștigat destui bani pentru a comanda propria clădire, proiectată pentru ea de arhitectul Joseph Maria Olbrich. Deasupra intrării se afla motto-ul său: "Fiecărei epoci arta sa, artei libertatea sa". Începând din jurul anului 1897, Klimt și-a petrecut aproape fiecare vară pe Attersee cu familia Flöge. Acestea au fost perioade de pace și liniște în care a realizat picturile de peisaje care constituie aproape un sfert din întreaga sa operă. Klimt a făcut schițe pentru aproape tot ceea ce a făcut. Uneori existau peste o sută de desene pentru un singur tablou, fiecare dintre ele prezentând un detaliu diferit - o piesă de îmbrăcăminte sau o bijuterie, sau un simplu gest. Cât de excepțional a fost Gustav Klimt se reflectă, probabil, în faptul că nu a avut predecesori și nici adepți adevărați. I-a admirat pe Rodin și pe Whistler, fără a-i copia servil, și a fost admirat la rândul său de mai tinerii pictori vienezi Egon Schiele și Oskar Kokoschka, ambii fiind foarte influențați de Klimt.

  Mostra libro

• 

  Paul Cézanne și opere de artă

  Natalia Brodskaya

  • 0
  • 0
  • 0

  De la moartea sa, în urmă cu 100 de ani, Cézanne a devenit cel mai faimos pictor al secolului al XIX-lea. S-a născut la Aix-en-Provence în 1839, iar cea mai fericită perioadă a vieții sale a fost prima tinerețe petrecută în Provence, în compania unui alt italian, Emile Zolá. Urmând exemplul lui Zolá, Cézanne a plecat la Paris în al douăzeci și unulea an. 
      În timpul războiului franco-prusac a dezertat din armată, împărțindu-și timpul între pictura în aer liber și atelier. I-a spus lui Vollard, un negustor de artă: "Sunt doar un pictor. Spiritul parizian îmi dă dureri. Să pictez nuduri pe malul Arcului [un râu de lângă Aix] este tot ceea ce îmi pot dori". Încurajat de Renoir, unul dintre primii care l-a apreciat, a expus alături de impresioniști în 1874 și în 1877. A fost primit cu batjocură, ceea ce l-a rănit profund.
       Ambiția lui Cézanne, după propriile sale cuvinte, era "să facă din impresionism ceva la fel de solid și durabil ca picturile din muzee". Scopul său era să realizeze monumentalul într-un limbaj modern, cu tonuri strălucitoare și vibrante. Cézanne dorea să păstreze culoarea naturală a unui obiect și să o armonizeze cu diferitele influențe de lumină și umbră care încearcă să o distrugă; să elaboreze o scară de tonuri care să exprime masa și caracterul formei.
       Lui Cézanne îi plăcea să picteze fructe, deoarece îi permiteau să aibă modele ascultătoare, iar el era un muncitor lent. El nu intenționa să copieze pur și simplu un măr. A păstrat culoarea dominantă și caracterul fructului, dar a accentuat atracția emoțională a formei printr-o schemă de tonuri bogate și concordante. În picturile sale de natură moartă, este un maestru. Compozițiile sale de fructe și legume sunt cu adevărat dramatice; au greutatea, noblețea și stilul unor forme nemuritoare. Niciun alt pictor nu a adus vreodată unui măr roșu o convingere atât de aprinsă, o simpatie atât de autentic spirituală sau o observație atât de îndelungată. Niciun alt pictor de aceeași abilitate nu a rezervat vreodată naturii statice cele mai puternice impulsuri ale sale. Cézanne a redat picturii preeminența cunoașterii, calitatea cea mai esențială pentru orice efort creator.
      Moartea tatălui său, în 1886, a făcut din el un om bogat, dar nu și-a schimbat cu nimic modul de viață abstinent. La scurt timp după aceea, Cézanne s-a retras definitiv pe domeniul său din Provence. A fost, probabil, cel mai singuratic dintre pictorii vremii sale. Uneori îl ataca o melancolie ciudată, o neagră disperare. A devenit din ce în ce mai sălbatic și mai exigent, distrugând pânze, aruncându-le din atelierul său în copaci, abandonându-le pe câmp și dându-le fiului său pentru a le tăia în puzzle-uri sau oamenilor din Aix.
       La începutul secolului, când Vollard a sosit în Provence cu intenția de a cumpăra pe bază de speculă toate Cézannes-urile pe care le putea lua, țăranii, auzind că un nebun din Paris dădea de fapt bani pe pânze vechi, au produs din hambare un număr considerabil de naturi moarte și peisaje. Bătrânul maestru din Aix a fost copleșit de bucurie, dar recunoașterea a venit prea târziu. În 1906 a murit din cauza unei febre contractate în timp ce picta pe o ploaie torențială.

  Mostra libro