Unisciti a noi in un viaggio nel mondo dei libri!
Aggiungi questo libro allo scaffale
Grey
Scrivi un nuovo commento Default profile 50px
Grey
Iscriviti per leggere l'intero libro o leggi le prime pagine gratuitamente!
All characters reduced
Dinastia - cover

Dinastia

J. R. Ward

Casa editrice: Litera Media Group

  • 0
  • 1
  • 0

Sinossi

SERIA „REGII BURBONULUI“Vreme de generații, familia Bradford a purtat mantia de regi ai bur­bonului din întreaga lume. Colosala lor avere le-a permis să ducă o viață plină de privilegii, în care clasele sociale sunt clar delimitate. Lui Lizzie King, trecerea liniei nevăzute de demarcație aproape că i-a distrus viața. Nu și-a dorit vreodată să se îndrăgostească de Tulane, risipitorul fiu al familiei Bradford, iar modul în care cei doi s-au despărțit nu a făcut decât să demonstreze că propriile instincte nu o înșelaseră. Acum, după doi ani în care nu a pus piciorul în Esterly, domeniul familiei, Tulane revine acasă ‒ și aduce și trecutul cu el. Și toată lumea va simți consecințele într-un fel sau altul: femeia pe care el o iubește și pe care speră să o recâștige; soția lui cea frumoasă, dar total lipsită de inimă; fratele lui mai mare, pe care amărăciunea și suferințele îndurate l-au făcut să rupă legătura cu familia; și, mai ales, capul familiei, un bărbat cu puține principii, cu chiar mai puține scrupule și cu multe, multe secrete îngrozitoare.Pe măsură ce tensiunile ating cote explozive, Easterly și toți cei care trăiesc acolo sunt prinși în vârtejul marilor transformări, din care numai cei mai iscusiți vor putea ieși.J.R. Ward este autoarea a peste 30 de romane, toate bestselleruri New York Times și USA Today. În prezent există mai mult de 15 milioane de exemplare ale titlurilor ei, publicate în 25 de țări din întreaga lume.
Disponibile da: 19/11/2019.
Lunghezza di stampa: 416 pagine.

Altri libri che potrebbero interessarti

  • Fericirea începe azi - cover

    Fericirea începe azi

    Jamie McGuire

    • 0
    • 0
    • 0
    Iubirea adevărată scoate la iveală tot ce este mai bun în tine...
    
    Abby Abernathy s-a hotărât să devină altcineva. Acum e o fată bună, nu bea şi nu vorbeşte urât, are haine cuminti în şifonier. Crede că s-a distanţat suficient de lucrurile întunecate din trecutul ei, dar când ajunge la colegiu împreună cu prietena sa cea mai bună, dorinţa de un nou început este supusă provocărilor.
    Travis Maddox, şiret, isteţ şi acoperit cu tatuaje, reprezintă tot ceea ce Abby vrea – şi trebuie – să evite. Travis îşi petrece nopţile câştigând bani din lupte, iar ziua e seducătorul numărul unu al campusului. Intrigat de rezistenţa lui Abby la farmecele sale, Travis o face să intre în viaţa lui printr-un pariu.
    
    "Povestea relaţiei dintre Abby Abernathy şi Travis Maddox constituie o excelentă radiografie a adolescenţei, cu toate frământările, visurile şi frumuseţea ei.' - Reading, Eating & Dreaming
    Mostra libro
  • Cu inima-n dinți - cover

    Cu inima-n dinți

    Caius Dobrescu

    • 0
    • 0
    • 0
    Al patrulea volum din seria Vlad Lupu
    
    În încercarea de a afla mai multe despre enigmaticul Vlad Lupu, arheologul care dezgroapă – uneori la propriu – scheletele unui trecut nefast, Corina le ia interviuri altor doi membri ai cercului de umor absurd Parazitul prietenos: Olimpiu "Pilu" Pop și Gabi Ionescu.
    
    În tinerețe, Pilu a fost prins și "reeducat" de Securitate, iar acum vorbește despre sine la persoana a treia. Misiunea pe care a primit-o de la Vlad e simplă: să iscodească activitățile Muzeului Județean de Istorie din Brașov. Însă lucrurile se complică atunci când ia sub aripă un copil al nimănui pe care îl vânează și o ceea ce pare a fi o bine-făcătoare occidentală extrem de excentrică.
    
    De cealaltă parte, Gabi Ionescu s-a îndepărtat de tot ce înseamnă Parazitul prietenos și nu își amintește cu prea mare bucurie de momentele petrecute cu Vlad. Certurile și neînțelegerile au creat între cei doi o prăpastie greu de trecut. În plus, Gabi e absorbit de pasiunea pentru o femeie al cărei trecut ciudat duce înspre crime petrecute în inima Africii.
    
    Dar niciunul dintre ei nu se așteaptă la complotul de proporții pus în mișcare de forțele oculte împotriva cărora luptă. Pentru că în scenă apare Ștoțca, fost torționar securist care caută să profite de pe urma unui proiect european de mare anvergură. Iar dezlegarea misterului e ascunsă în runele secuiești pe care le descoperă Vlad.
    Mostra libro
  • Calea Eroilor (Cartea 1 Din Inelul Vrăjitorului) - cover

    Calea Eroilor (Cartea 1 Din...

    Morgan Rice

    • 0
    • 0
    • 0
    „INELUL VRĂJITORULUI are toate ingredientele pentru a deveni un succes imediat: uneltiri, contrauneltiri, mister, cavaleri curajoşi şi relaţii înfloritoare, pline de inimi zdrobite, decepţie şi trădare. Vă va delecta ore în şir şi va satisface cititorii de toate vârstele. Recomandată pentru biblioteca permanentă a tuturor cititorilor de ficţiune.” --Books and Movie Reviews, Roberto MattosBestsellerul numărul 1, cu peste 500 de recenzii de cinci stele! Lui Morgan Rice, autorul numărul 1 de bestselleruri, îi datorăm debutul unei geniale noi serii epice şi de fantastice. CALEA EROILOR (PRIMA CARTE DIN SERIA INELUL VRĂJITORULUI) se bazează pe eroica poveste a maturizării unui băiat special, de numai 14 ani, dintr-un sat neînsemnat de la periferia Regatului Inelului. Cel mai tânăr dintre patru fraţi, cel mai puţin îndrăgit de tatăl său, urât de fraţi, Thorgrin simte că este diferit de ceilalţi. Visează să devină un mare războinic, să se alăture oamenilor Regelui şi să apere Inelul de hoardele de creaturi de pe cealaltă parte a Canionului. Când atinge vârsta la care răspunde pentru faptele sale, iar tatăl său îi interzice să participe la selecţia pentru Legiunea Regală, refuză să se supună interdicţiei: pleacă pe cont propriu, hotărât să-şi croiască drum spre Curtea Regelui şi să fie luat în serios. Dar Curtea Regală este plină de propriile drame de familie, lupte pentru putere, ambiţii, gelozie, violenţă şi trădare. Regele MacGil trebuie să-şi aleagă un moştenitor dintre copiii săi, iar Sabia Destinului, sursa întregii lor puteri, este încă neatinsă, aşteptând ca cel Ales să sosească. Thorgrin vine ca un intrus şi luptă pentru a fi acceptat şi pentru a fi primit în Legiunea Regală. Thorgrin ajunge să descopere că are puteri misterioase pe care nu le înţelege, că are un dar special şi un destin aparte. În ciuda tuturor adversităţilor, se îndrăgosteşte de fiica regelui şi, în timp ce relaţia lor înfloreşte, descoperă că are rivali puternici. În timp ce se luptă să-şi înţeleagă puterile, vrăjitorul Regelui îl ia sub aripa sa şi îi vorbeşte despre o mamă pe care nu o cunoscuse, dintr-un tărâm îndepărtat, de dincolo de Canion, de dincolo chiar şi de Ţinutul Dragonilor. Înainte ca Thorgrin să se aventureze în afara Inelului şi să devină războinicul care îşi doreşte să fie, trebuie să-şi completeze pregătirea. Dar aceasta este întreruptă brusc, căci se trezeşte propulsat în centrul comploturilor regale şi al contrauneltirilor, care îi pot ameninţa dragostea şi îl pot doborî−şi întregul regat odată cu el. Cu modul sofisticat în care creează şi descrie lumi, CALEA EROILOR este o epopee despre prieteni şi îndrăgostiţi, despre rivali şi pretendenţi, despre cavaleri şi dragoni, intrigi şi conspiraţii  politice, despre iniţiere, inimi zdrobite, decepţie, ambiţie şi trădare. Este o poveste despre onoare şi curaj, despre soartă şi destin, despre magie. Este o ficţiune care ne duce într-o lume pe care nu o vom uita niciodată şi care cucereşte oameni de toate vârstele şi sexele. Are 82 000 de cuvinte. Cărţile 3 - 14 din această serie sunt, de asemenea, disponibile acum! „O fantezie plină de vervă, care ţese elemente de mister şi intrigă în firul naraţiunii. CALEA EROILOR spune totul despre curaj şi despre a avea un ţel în viaţă, care duce la evoluţie, maturitate şi excelenţă…Celor care caută aventuri fantastice consistente, protagoniştii, procedeele şi acţiunea le oferă un set substanţial de conflicte, care se concentrează pe evoluţia lui Thor, de la un copil visător la un tânăr cu şanse minime de supravieţuire…Este numai începutul din ceea ce promite a fi o serie epică destinată tinerilor.” --Midwest Book Review (D. Donovan, recenzent e-book) “Încântătoarea fantezie epică a lui Rice [INELUL VRĂJITORULUI] prezintă trăsăturile clasice ale genului−un cadru bine conturat, inspirat de vechea Scoţie şi istoria acesteia, şi o subtilă înţelegere a intrigilor de la curte.”
    Mostra libro
  • Frankenstein - cover

    Frankenstein

    Mary Shelley

    • 0
    • 0
    • 0
    Florin Piersic Jr. și Andi Vasluianu joacă rolurile creaturii și creatorului în audiobookul „Frankenstein” - o experiență audio imersivă în care povestea prinde viață din nou în jurul tău. 
    Victor Frankenstein, un savant obsedat de cunoașterea absolută, îndrăznește să sfideze limitele naturii și creează o ființă vie din trupuri moarte. Însă ceea ce a început ca o victorie a minții se transformă rapid într-un coșmar fără scăpare: creatura, respinsă de Frankenstein însuși pentru hidoșenia ei, apoi de toți semenii lui, îi devine creatorului ei judecător și blestem. 
    Frankenstein bântuie și astăzi prin întrebările tulburătoare pe care le ridică: Ce înseamnă să fii om? și Cine este adevăratul monstru – creatura sau creatorul?  
    Acest audiobook este realizat pe baza unei traduceri și adaptări a romanului original, realizată de Iulia Dromereschi pentru Editura Booksprint, ISBN Audiobook 978-630-95234-2-6
    Mostra libro
  • Ursul pacalit de vulpe - Povesti audio - cover

    Ursul pacalit de vulpe - Povesti...

    MyBuni

    • 0
    • 0
    • 0
    Ursul păcălit de vulpe 
             Albumul conține basmul Ursul pacalit de vulpe, de Ion Creanga, în lectura lui MyBuni. Editor: Mybuni. Editata în anul 2023 . 
    Cuprins: Ursul păcăli de vulpe.mp3                           
                                                
    Mostra libro
  • Lista - cover

    Lista

    Yomi Adegoke

    • 0
    • 0
    • 0
    "O poveste care îți amintește că în spatele oricărei rețele de socializare se află o ființă umană." – Marie Claire
     
     Ola Olajide, o celebră jurnalistă, se va căsători peste o lună cu iubirea vieții sale. Tânără, frumoasă, femeie de succes, ea și logodnicul ei, Michael, sunt considerați „cuplul ideal“ pe rețelele de socializare și par să aibă tot ce-și doresc. Într-o dimineață însă, amândoi primesc același mesaj: „O, Doamne, ai văzut Lista?“
     
    O listă conținând numele unor persoane cărora li se aduc online acuzații anonime de hărțuire și agresiune fizică. În mod obișnuit, Ola ar fi fost prima care să susțină o asemenea listă — ar fi redistribuit-o, ar fi cerut ca bărbații respectivi să fie concediați, ar fi scris numeroase articole pe această temă. Doar că acum, în această postare virală, apare și numele lui Michael.
     
    Viitorul lor este în joc, iar Ola îi dă lui Michael un ultimatum, cerându-i să-și dovedească nevinovăția până în ziua nunții. Care este adevărul? Va reuși relația lor să treacă acest test?
     
    „Un roman puternic... Adegoke oferă o imagine profundă și adesea înfiorătoare a puterii rețelelor de socializare, evidențiind graba de a judeca din mediul online și granițele volatile dintre vinovăție și nevinovăție.“ – The Guardian
    Mostra libro